Mircea Vasile Cazan

Pe 7 mai s-au împlinit trei ani de la constituirea a ceea ce trebuia să fie cel mai performant Guvern din România postdecembristă, un guvern al unei alianțe puternice, beneficiar al unei majorități mai mult decât confortabile în Parlament. Din păcate, construcția politică numită USL – constituită în mod firesc pentru a se opune modului discreționar al conducerii României de către președintele Traian Băsescu; acesta, depășind granițele Constituției, s-a erijat și în conducătorul _de facto_ al Guvernului – s-a dovedit a fi un fiasco.

De fapt, constituirea USL a reprezentat încă de la bun început atingerea unor obiective diametral opuse ale celor două partide principale din alianță, PNL și PSD. Dacă PNL și-a dorit efectiv continuarea a tot ceea ce a fost pozitiv în fosta guvernare din perioada 2004–2008 și promovarea unor măsuri de redresare a României de după perioada de criză, scopul principal al PSD a fost acela de a obține poziția de prim-ministru și de a demara o operațiune de acaparare integrală a puterii în România. Evident, la modul declarativ, și PSD susținea obiectivele legitime stabilite în comun cu PNL.

Pe 7 mai 2012, cu sprijinul PNL, Victor Ponta a devenit al 11-lea premier postdecembrist al României. La nici două luni de la preluarea puterii de către USL, au apărut primele semnale care indicau adevăratele ținte ale PSD și care au fost vizibile în perioada în care a fost suspendat din funcție

președintele Traian Băsescu. PNL și Președintele interimar al României, Crin Antonescu, au fost lăsați singuri în fața unor oficiali europeni care nu cunoșteau situația reală din țară și a instituțiilor aservite lui Traian Băsescu. De altfel, ratarea obiectivului demiterii președintelui se datorează erorilor PSD, erori care astăzi par a fi fost intenționate.

După alegerile din decembrie 2012, Victor Ponta a obținut un al doilea mandat de premier tot datorită loialității PNL. Imediat însă au apărut, pe față, semnalele adevăratelor intenții ale premierului și ale PSD. Victor Ponta a semnat inutilul și păgubosul (pentru USL) pact de coabitare cu Traian Băsescu și, pentru a diminua influența PNL în actul de guvernare, a golit de conținut, prin înființarea a trei departamente (în fapt, ministere în toată regula, conduse de persoane din anturajul său), singurele ministere de forță conduse de liberali: Transporturile, Finanțele și Economia. Acum, judecând la rece, orice rău a fost spre bine, pentru că PNL nu poate fi făcut răspunzător de nerespectarea programelor de guvernare, de erorile și abuzurile comise, de factorii de decizie din PSD care au canibalizat cele trei domenii conduse doar pe hârtie de liberali.

Pe parcursul întregului an 2013, deși declarativ premierul Ponta anunța că își respectă angajamentele, concret, candidatul USL la Președinție urma să fie dat de PNL, în persoana lui Crin Antonescu, un organism media arondat PSD l-a atacat în permanență josnic pe liderul de atunci al partidului, iar în paralel PNL beneficia de un tratament similar. Nu trebuiau alte dovezi mai clare privind intențiile deloc ascunse acum ale premierului Ponta și ale PSD. Totuși, conducerea PNL a acționat rațional și, din respect pentru electoratul care a votat USL în 2012, a evitat o confruntare directă în interiorul alianței și al Guvernului. În sfârșit, în februarie 2014, Victor Ponta și PSD au dat cărțile pe față și au forțat ieșirea PNL de la guvernare și, implicit, denunțarea alianței. Conduita ulterioară a celor care au distrus proiectul USL, care se anunța teoretic a fi unul util pentru români, a fost în noiembrie 2014 corect apreciată de electorat – Victor Ponta și PSD au primit o lecție severă la urne.