Constantin Faina

„Pe cine trebuie să servească funcționarul public, pe cetățean sau pe șeful său direct?”

Reforma administrației publice, un proces început demult și care a avansat constant, este în prezent dominată de deciziile ierarhice care sunt mai puternice decât posibilitatea exprimării competenței specializate la nivel de Executiv. Principala problemă pe care o avem azi este că nu știm cum și unde să cerem, pe când în administrația de tip european totul este scris mare și la vedere, ești servit bine de fiecare instituție, căci funcționarul știe că misiunea sa este de a-l servi pe cetățeanul plătitor de impozite, cel care îi plătește și funcționarului salariul său. Dar funcționarul nostru consideră că datoria sa este să își servească șeful ierarhic, și nu să fie în slujba legii și, la fel ca șeful său, să aibă misiunea de a face ca legea și sistemul să funcționeze în slujba cetățeanului de rând. Acela este adevăratul șef al tuturor, simplul cetățean, cu nevoile sale! El este șeful oricărui ministru și, de la ministru în jos, șeful tuturor celorlalți șefi. Funcționarul care nu înțelege asta nu merită banii țării, pentru că nu lucrează pentru cine trebuie și pentru cine îl obligă legea, ci numai în beneficiul personal. Orice șef ierarhic, începând de la primul-ministru și de la președinte, care crede că la serviciu are subalterni personali este nepotrivit pentru locul pe care îl ocupă și trebuie să plece, lăsând locul altora care înțeleg corect expresia „a fi în slujba națiunii”.

Cu toate că avem o relativă stabilitate a funcțiilor de execuție, stabilitate mai mare decât a funcțiilor de conducere, munca acestora nu este corect evaluată și a apărut din nou un dezechilibru între nevoi și resurse. Aproape o treime din funcționari se află în Ministerul Finanțelor și în structurile sau instituțiile sale deconcentrate. Asta înseamnă doar cu vreo zece mii de funcționari mai puțin decât în întreaga administrație locală, cu tot cu instituțiile din subordine.

Chiar și în aceste condiții însă funcționarul de rând nu poartă răspunderea deciziilor sale. Oricând se găsesc cel puțin 3—5 superiori care verifică decizia lui; căci, în starea de lucruri actuală, orice hârtie trebuie semnată de șeful instituției respective, și atunci responsabilitatea funcționarului scade direct proporțional cu numărul de semnături de pe acea hârtie. De ce nu poate funcționarul să răspundă direct, în cadrul prevăzut de lege, față de cetățean?

Astfel, noi avem azi un funcționar creat de propriul nostru sistem lipsit de orizont, un funcționar care vine la serviciu, lucrează, face rapoarte, răspunde la telefoane, soluționează dosare, și mai toate acestea se fac pentru a satisface vreun șef, pe undeva, iar nu în scopul real de a servi cetățeanul plătitor de impozit, din care trăiește și prosperă sistemul birocratic.

Legislația nouă, foarte întortocheată și alambicată, „de nivel european” — cred unii mai înguști la... punctul de vedere — are teoretic în vedere faptul că cetățeanul-client trebuie bine servit, iar viața lui și relația sa cu instituțiile statului trebuie ușurată, simplificată, făcută eficientă. Șeful oricărui funcționar trebuie să aibă în vedere acest lucru.