Ioan Cristolovean

Pe mine m-a bucurat de când mi-a spus gândul sãu domnul senator Cristolovean ºi m-a impresionat tot demersul pe care l-a fãcut, lucru deloc uºor, ºi care trebuie sã ne dea de gândit, pentru cã nu sunt fapte inventate, sunt dovezi, însã dovezi pe o singurã linie. Dacã veþi studia, de exemplu, istoria a ceea ce s-a întâmplat în 1848 în Zãvoiul de la Vâlcea, veþi constata cã nu este nici o îndoialã cã Anton Pann, în 1848, a intonat cântecul respectiv, ca ºi când ar fi fost al lui.

Sigur cã ne va fi greu Ñ ºi aici domnul Cristolovean poate sã vã spunã, domnule ministru, cã ºi eu i-am rãspuns la fel. Am putea restitui adevãrul, dar numai în mãsura în care nu-l jignim în eternitate pe Anton Pann. Ce sã spunem? Cã Anton Pann a furat lucrarea elevului sãu? Va fi imposibil pentru noi sã facem asta. Poate Academia s-ar putea implica într-un asemenea fapt, într-adevãr extraordinar, dar asupra cãruia, iatã, istoria literarã s-a pronunþat pânã acum într-o singurã direcþie.

Nu exclud posibilitatea ca domnul senator Cristolovean sã aibã dreptate. Repet, m-a clãtinat din convingerile mele prin tot ce a susþinut, dar ºtiu sigur cã existã o bibliografie bogatã ºi în cealaltã direcþie. Existã mãrturii numeroase ºi mai existã faptul incontestabil cã istoria

15 secunde, vã rog frumos!