Adrian Pãunescu

Pe mine mã surprinde ordinea în care domnul senator care a vorbit înaintea mea aºazã lucrurile. Dumnealui considerã cã trebuie sã schimbe Constituþia înainte de a o respecta. Dânsul crede cã a venit în Senat pentru a schimba Constituþia. Pãi, înainte de a o schimba, dacã o schimbãm, trebuie s-o respectãm.

Al doilea lucru: Nu este nici o contradicþie între faptul cã ne-a ales electoratul ºi faptul cã depunem jurãmântul în faþa lui. El e România. Preºedintele României este ales de o circumscripþie întreagã, numitã România, cu toate rãdãcinile ei, cu toþi cei care au votat, ºi îºi depune jurãmântul într-un mod firesc de 11 ani, cu toate ocaziile cu care este ales ºi indiferent cum se numeºte acest Preºedinte.

Eu nu înþeleg de ce trebuie sã facem atâta sofisticã atunci când nu este vorba despre un pleonasm, aºa cum ar pãrea sã reiasã din susþinerea domnului coleg, ci este vorba despre o obligaþie pe care, chiar dacã o considerãm subînþeleasã, trebuie, ca ºi pe alte obligaþii, s-o rostim ºi sã ne-o însuºim, într-un mod firesc de a se manifesta ºi de a supravieþui al conºtiinþei noastre. Eu nu înþeleg, de exemplu, de ce crede onorabilul domn senator cã trebuie sã avem o dilemã în chestiunea jurãmântului. Ce dilemã sã avem? Nu este nici o dilemã. Este o eroare faptul acesta în care ne complacem cã nu existã jurãmântul de la începutul acestei Camere de naturã politicã ºi democraticã ºi cã problema nu s-a lãmurit pânã azi. Eu cred cã orice ºovãialã în aceastã privinþã este inexplicabilã pentru noi toþi. De la jurãmânt încolo începe actul propriu-zis de slujire a celor care ne-au trimis în aceste camere legiuitoare. ( _Aplauze._ )