Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2004
other
Gheorghe-Eugen Nicol„escu
Discurs
Pe perioada vacan˛ei parlamentare, Guvernul, ajutat de un Parlament controlat ∫i lipsit de atribu˛iile sale esen˛iale, s-a jucat cu emiterea de ordonan˛e, inclusiv Ón domeniul rectific„rii bugetare ∫i politicilor fiscale.
De∫i atributul de legiferare este numai al Parlamentului potrivit Constitu˛iei ∫i normelor democratice, Guvernul P.S.D. nu s-a re˛inut s„ rectifice bugetul statului ∫i s„ aloce sume importante provenite din economii ∫i din Óncas„ri suplimentare. Este de neÓn˛eles de ce nu s-a a∫teptat reluarea lucr„rilor Parlamentului ∫i, cu un proiect de lege a c„rui dezbatere putea fi cerut„ cu prioritate, se putea ajunge la o dezbatere serioas„ a adun„rii ∫i consum„rii banului public. S-a preferat lipsa total„ de transparen˛„, ∫tiindu-se c„ ordonan˛ele referitoare la rectificarea bugetar„ vor fi luate Ón dezbatere la o dat„ c‚nd nu se mai poate corecta nimic, pentru c„ banii au fost cheltui˛i de cei c„rora le-au fost aloca˛i.
Este cunoscut„ criza din sistemul de s„n„tate, problemele cu care se confrunt„ educa˛ia ∫i nemul˛umirile tot mai mari ale profesorilor, iar rectificarea bugetar„ nu a adus nimic din ceea ce ar fi trebuit s„ fie solu˛ii pentru ie∫irea din criz„ ∫i atenuarea dezechilibrelor majore din aceste dou„ sectoare de activitate.
S-au anun˛at programe cu impact social, m„suri strict electorale, cu impact negativ pe bugetul statului, care nu au sus˛inerea financiar„ pe o perioad„ lung„ de timp, ele fiind finan˛ate numai pentru ultima parte a acestui an.
Œntr-o asemenea manier„ de lucru sper„ Guvernul P.S.D. s„ mituiasc„ popula˛ia, s„ manipuleze rezultatele alegerilor parlamentare ∫i preziden˛iale ∫i s„ mai c‚∫tige un mandat de patru ani.
Agresivitatea mediatic„, inclusiv prin Ónc„lcarea legii cu ocazia alegerilor preliminare din P.S.D., va fi probabil bumerangul care va lovi ini˛iatorii acestei campanii f„r„ precedent de cult al personalit„˛ii, de arogan˛„ fa˛„ de oricine g‚nde∫te altfel, iar cet„˛enii se vor revolta a∫a cum au f„cut cu fostul primar pesedist Sechelariu.
Am speran˛a c„ abuzul mediatic pe toate canalele de televiziune, radio ∫i aproape toat„ presa scris„, zilnic ∫i de mai multe ori pe zi, asupra telespectatorilor, radioascult„torilor ∫i cititorilor va avea efectul contrar: suprasaturarea ∫i dorin˛a de a sc„pa de cei care nu au dec‚t preocuparea de a-∫i face publicitate pe bani publici.
Societ„˛i ∫i companii na˛ionale cu capital de stat sau majoritar de stat care au activitate de monopol, deci f„r„ necesitatea de reclam„, pl„tesc sute de mii dolari pe publicitate la institu˛iile de media pentru a face imagine acestui Guvern corupt, incapabil s„ munceasc„ cinstit, eficient ∫i corect pentru cet„˛enii rom‚ni.
Sper ca rectificarea bugetar„ electoral„ care exemplific„ g‚ndirea pervers„ a P.S.D. s„ fie printre ultimele, urm‚nd ca rom‚nii s„-∫i poat„ hot„rÓ singuri viitorul prin intermediul parlamentarilor, care sunt ∫i trebuie s„ fie Ón slujba cet„˛eanului, care s„ le reprezinte interesele ∫i s„ controleze cum se aplic„ politicile guvernamentale.