Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Mărinică Dincă
Discurs
## Pe procedură.
În primul rând, dacă vreți să schimbați ordinea de zi, ar trebui să supuneți la vot plenului, pe de o parte.
Pe de altă parte, încercând să-i ajut pe colegii miniștri, vreau să le spun că este vorba de decizia Curții Constituționale care privește reglementarea instituției numite „arestul la domiciliu”.
Au trecut cele 45 de zile de când Curtea Constituțională s-a pronunțat pe textele de lege în cauză din Codul penal, iar într-o asemenea situație plenul Senatului și, respectiv, al Camerei are obligația să pună legislația în vigoare – în speță Codul penal – în concordanță cu decizia Curții Constituționale.
Având în vedere că Parlamentul intră în vacanță începând de la mijlocul acestei săptămâni, cred că ar trebui să înțelegeți că decizia Curții Constituționale este de peste 50 de zile, că ar trebui să o aveți cunoscută până acum și să cunoașteți și textul de lege despre care se face vorbire și care trebuie pus în acord cu decizia Curții.
Așa încât, domnule președinte, vă rog să-i dați cuvântul colegului meu, să continuăm procedura, să citească raportul.
Dacă sunt colegi care vor să ia cuvântul pe proiectul legislativ, pe modificarea la Codul penal, să se discute pe acest aspect, iar ulterior, spre finalul dezbaterilor, dacă cei de la Ministerul Justiției mai au un alt punct de vedere, să îl spună în cauză.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.