Dumitru Oprea

Pe vremuri, când totul era de stat, se făceau trimiteri la bancul cu statuia: „Statul ia tot”.

Acum, când au fost privatizate... și cele mai multe rețele de distribuție, infrastructuri-cheie ale țării sunt private�, dar privat este și terenul deținut de terțe persoane fizice sau juridice. Mi se pare strigător la cer procesul acesta prin care li se cere locatarilor dintr-un apartament privat să plătească o cotă-parte de energie termică, pentru că o țeavă ce servește pe un alt locatar din sistemul public de alimentare cu energie termică îi traversează proprietatea lui privată, iar el nu are niciun drept să ceară, măcar în contrapondere, o taxă, pentru că își concesionează proprietatea pentru a-i traversa țeava respectivă. Par lucruri mici, dar de aici încep marile diferențe. Se face trimitere la kilowatt-oră, la metrul cub de gaz transformat în kilowatt-oră, și așa mai departe, iar oamenii trebuie să accepte cu orice preț încălcarea dreptului lor de proprietate, că, vezi Doamne, mai departe, cei care le folosesc pământul o să îi suprataxeze. De ce nu și fenomenul invers? De ce nu ne gândim și nu punem problema proprietarului de rând? Poate că și el, într-o bună zi...

Vreau să vă spun că în Iași o persoană fizică s-a opus RAJAC-ului de odinioară, SC APAVITAL – SA de acum, să intre pe terenul lui doar plătindu-i concesiune pe pământ. A câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție și are, de atunci, o taxă de 18 euro pe metrul pătrat de proprietate, pe

care statul trebuie să i-o plătească, și nu a crescut metrul cub de apă la RAJAC, pentru că acest om și-a apărat în instanță un drept.

Eu nu cred că trebuie să judecăm de la un caz izolat la generalizare, dar problema pusă de către inițiatorii propunerii legislative este una corectă și cred că ar trebui să încercăm să gândim din cele două ipostaze.