Ovidiu Brînzan

Pentru a rezolva aceastã problemã, am o propunere, însã pentru a o putea susþine o sã vã fac o scurtã prezentare asupra felului în care am fundamentat aceastã lege a spitalelor.

Pentru o bunã funcþionare, practic, s-au împãrþit spitalele, în privinþa conducerii lor, în douã mari categorii: sunt spitalele mari, care sunt cele de interes naþional, interjudeþean ºi judeþean, care sunt conduse de un consiliu de administraþie ºi de un comitet director, ºi sunt spitalele de rang mai mic, de la spitale municipale în jos, orãºeneºti ºi comunale, care nu au consiliu de administraþie, ci au doar un comitet director ºi un director general. Deci acestea sunt cele douã grupe de spitale, în funcþie de interesul naþional sau local pe care ele îl prezintã.

Pentru a soluþiona aceastã problemã care a apãrut acum în discuþie, pentru a fi în ton ºi cu strategia de descentralizare administrativã ºi de autonomie ºi pentru a rezolva ºi problema amendamentului propus de colegul nostru, propun ca formularea acestui alineat sã fie în consonanþã cu departajarea pe care am fãcut-o.

Deci spitalele mari, cele de importanþã naþionalã sau interjudeþeanã, sã rãspundã în continuare, conform textului propus de Comisia de sãnãtate, în faþa Ministerului Sãnãtãþii ºi Familiei, respectiv în faþa direcþiei de sãnãtate publicã sau a ministerului de resort. Prin urmare, o categorie: ”Spitalele mari, care sã rãspundã...Ò ºi în continuare sã rãmânã textul propus de comisie.

Celelalte spitale, municipale, orãºeneºti ºi comunale, deci spitalele mai mici, sã rãspundã, aºa cum propune colegul nostru, în faþa consiliilor locale, care sunt noul proprietar al acestor spitale. ªi, în acest fel, am împãcat cele douã problematici.