Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Puiu Hașotti
Discurs
Pentru că, dacă intră, atunci este o problemă. Cu Partidul Forța Civică – parcă, da? – și Partidul Național Liberal este ca și când, într-o piscină, elefantul stă cu un șoricel și șoricelul îi spune: știi, elefantule, eu am fost cam bolnav, dar uite ce valuri frumoase facem.
Coagularea dreptei este făcută, este în Partidul Național Liberal.
Dar mai vine și altcineva, din afara PDL-ului, președintele unei aripi a defunctului PNȚCD, căruia i s-a dat pomana de șapte ani de două ori, Pavelescu, care spune misterios: „Sunt mulți liberali care vor să vină la PNȚCD.” Cine poate crede asemenea prostii?
Dar, în sfârșit, cine ne oferă acest spectacol? Un partid de tip cazarmă – până acum, acum are ceva uman în el, cum v-am spus –, un partid care a încercat cu toate forțele, și avem aici chiar protagoniști, să distrugă Partidul Național Liberal, un partid versatil din punct de vedere politic și doctrinar, azi socialist, mâine popular, un partid care a denigrat și denigrează România.
Până la urmă, concluzia – sau una dintre ele – tot Toader Paleologu a spus-o, unul dintre ai dumneavoastră. Și am să-l citez numai cu una dintre cugetările sale interesante, vorbind despre PDL: „Ne batem precum calicii pe ceaunul gol.”
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.