Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2009
Informare · informare
Emil Boc
Discurs
..., pentru că este ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune. De fapt, aceasta este esența discursului domnului Antonescu. E ușor să scrii versuri, când nu ai nimic să spui.
Dați-mi o lege, dați-mi un amendament, dați-mi un lucru care să se lege de numele liderului Antonescu, și atunci aș putea să comentez ceva. Altfel, este vorba de poezie.
Astăzi, domnule Antonescu, în politică nu mai avem timp de poezie, avem nevoie de fapte.
În privința domnului Tăriceanu, trebuie să observăm, din nou, că aceeași minciună pe care a spus-o de atâtea ori o repetă din nou de la această tribună a Parlamentului.
Unde sunt miliardele de euro pe care spuneți că le-ați absorbit de la Uniunea Europeană? Arătați-mi un singur lucru făcut din fondurile pe care le-ați adus de la Uniunea Europeană! Ați făcut 5 kilometri de autostradă din banii bugetului, nu ați făcut nimic din banii de la Uniunea Europeană, pentru că nu i-ați absorbit.
Domnule fost prim-ministru,
Este inadmisibil ca, de la nivelul dumneavoastră, să faceți o confuzie majoră între plăți în avans și fonduri absorbite. Domnule fost prim-ministru,
Ați adus în doi ani 176 de milioane de euro. Aceștia sunt banii absorbiți de Cabinetul Tăriceanu. Asta a rămas după doi ani de la intrarea în Uniunea Europeană, din care vreau să știți că 100 de milioane erau bani dați prin Programul „Jeremy”. În esență, ați absorbit 76 de milioane de euro. De altfel, nici nu se putea mai mult, pentru că, din cele șapte programe operațional-sectoriale, vreau să știți că doar unul singur avea acreditate mecanismele de control. Or, toată lumea știe că, fără acreditarea acestor mecanisme de verificare și control din interiorul fondurilor structurale, a programelor operațional-sectoriale, nu se pot face plăți intermediare. Deci de unde să fi adus bani să fi plătit, dacă n-ați făcut acreditarea programelor operațional-sectoriale?
Doi ani de zile v-ați bătut joc de banii europeni și, indirect, v-ați bătut joc de România, oprind modernizarea acestei țări, prin incapacitatea managerială, prin incapacitatea dumneavoastră de a aduce acești bani în România pentru a moderniza țara, iar, astăzi, ne oferiți un extras din bugetul Uniunii Europene, care, repet, nu are nicio legătură cu absorbția fondurilor comunitare în România. Încercați din nou să induceți lumea în eroare. Și, în ultimul rând, trebuie din nou să recunoașteți, nu ați avut curaj să faceți ceea ce acest Guvern vine astăzi în fața Parlamentului, în fața românilor și le spune, trebuie să corectăm erorile celor 20 de ani în materie de salarizare a personalului cu funcții publice din România.
Vreau să-i reamintesc domnului Varujan să se uite retrospectiv la toate emisiunile de televiziune unde în anii trecuți s-au prezentat salariile nesimțite pe care le-ați girat, domnule fost ministru al finanțelor, de la agențiile guvernamentale cu șefi cu 30 de mii de euro, 40 de mii de euro, 50 de mii de euro, sub oblăduirea dumneavoastră le-ați girat, oameni politici al PNL-ului, clientela dumneavoastră politică a fost recompensată cu asemenea salarii. Aveți amnezie...