Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2018
legislative transmission · respins
Titus Corlățean
Discurs
Pentru că... Pentru că statul secularizat, iată, produce astfel de minți. Dar până una-alta mai avem, din fericire, atâta raționalitate în această sală a Senatului României.
Și vreau să spun foarte clar: da, procedură de adopție națională flexibilizată; da, s-o facem odată, pentru că sunt copii care au nevoie să fie preluați de părinți români; și „nu” pentru partea a doua a proiectului de lege pe care l-ați propus, pentru că vorbiți de deschiderea conductei de adopții internaționale. Și, de fapt, eu cred că despre asta vorbim în această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.