Dumitru Oprea

Pentru că știu! Este o lege... A fost o lege, inițial, și eram victima ei ca instituție publică de învățământ superior, când, la șapte posturi, unul putea să fie scos la concurs. Ulterior, s-a venit cu o propunere legislativă, și este aprobată, prin care premierul poate să stabilească domeniile în care operează excepția asta și regula să fie: câte posturi vacante, atâtea posturi ocupate. Dar este o putere discreționară și o libertate dependentă de o terță persoană.

Propunerea colegilor de la UDMR are un bun-simț elementar. Un ministru al muncii – doamna Câmpeanu – vă spune că, de fapt, lucrul acesta trebuie să fie permisiv. Nimeni nu poate să scoată la concurs un post pe care nu-l poate acoperi din fondurile proprii sau din cele primite de la Guvern. Deci nu poți să intri în faliment.

Dar, vă spun partea cealaltă, vă spun: cămine, cantine care nu pot lucra la sfârșit de săptămână pentru că drepturile salariale sunt anulate pentru sâmbătă și duminică, ca și cum aceste cantine studențești ar funcționa cu oameni... extratereștri. Nu poți să angajezi suficienți oameni, pentru că această regulă nu este respectată.

Este, zic eu, o libertate ce trebuie lăsată instituțiilor publice, fără intermediere, pentru că „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții!”

De ce aici am nevoie de un lanț de aprobări, când eu știu cel mai bine? Sau la o primărie, dacă postul este în structură, în organigramă și îl am la dispoziție, și am finanțare, dispun de concurs.