Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valeriu Todirașcu
Discurs
...pentru că sunt lucruri care mi se par esențiale. Mulțumesc.
Cel mai des argument întâlnit în această dezbatere a fost neconstituționalitatea, lucru menționat și în avizul Consiliului Legislativ, și în expunerea Comisiei juridice.
În opinia mea, această constatare este greșită, pentru că, atunci când depunem inițiative legislative, noi niciodată nu le depunem personal la Consiliul Legislativ, noi le depunem la Biroul permanent. Deci nu se pune problema relației directe a parlamentarului cu Consiliul Legislativ. Din acest punct de vedere, mi se pare că se prăbușește toată argumentația privind neconstituționalitatea.
2. De fiecare dată când solicităm avizul și chiar dacă toate observațiile Consiliului Legislativ ni le însușim..., repet, toți le repetă și consideră, percep această inițiativă ca pe una nepotrivită, neconformă, chiar dacă fondul se dovedește a fi unul justificat.
3. Având experiență de lucru cu Consiliul Legislativ, vă spun că am o opinie foarte bună despre această instituție, mi se pare că, din păcate, noi nu avem acces la această expertiză în mod eficient și, cu toate acestea, având o opinie foarte bună, vreau să vă spun că am avut două sau trei proiecte legislative pe care le-am redepus cu observațiile Consiliului Legislativ, care, ulterior, nu s-au confirmat. Nu le-a confirmat Consiliul Legislativ. Deci și acolo este loc pentru creșterea profesionalizării și este loc pentru ca noi să beneficiem de aceste expertize, ele fiind mai complexe și mai complete.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.