Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2008
procedural · adoptat tacit
Corneliu Vadim Tudor
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Pentru că sunt mulți istorici în sala asta, voi face apel la dascălul național Nicolae Iorga, care spunea că boala de care suferă societatea românească e lipsa de caracter.
Dacă domnul Petru Stan avea caracter, își dădea demisia și din Senat, nu fura ceea ce nu-i aparține, nu lua funcția de senator. El nu a avut niciun merit ca să intre în Senat.
Uitați-vă la el cum arată. Are 108 ani! L-am băgat în Senat pentru că reprezenta un județ, și acum este independent... Să-ți fie rușine, domnule Stan!
E epoca negocierilor?! Asta nu mai e politică! E negustorie!
Cine știe cu ce te-au mințit și te-au cumpărat unii de la alte partide...
Pentru că, domnule președinte Nicolae Văcăroiu și stimați colegi, asistăm cu toții la debutul marilor târguri de vară. Am asistat la cele două, trei, patru tururi de scrutin ale alegerilor locale. S-au cumpărat primarii, în viu, și dintr-o parte, și din alta. Și ei, chipurile, sunt oameni de caracter, ei, chipurile, sunt oameni politici...
Vreau să vă spun că, dacă falsificatorii de sondaje de opinie au reușit ceva, și cei care fură alegerile au reușit să dovedească lipsa de caracter a celor care populează societatea românească. Brusc, cum simt ei că se scufundă o corabie, dau bir cu fugiții. Se descoperă liberali, se descoperă democrat-liberali... Numai ungur nu se descoperă nimeni peste noapte!
Poate va veni un moment să vorbim de moralitate în politica românească.
Se poartă unii de parcă eu am dat PETROM-ul la străini, de parcă eu am dat „Banca Comercială Română”, de parcă eu am făcut cincizeci și ceva de miliarde de euro datorie externă a României, de parcă eu am dat țara pe mâna străinilor.
Ia uite, domnilor, mă și mir cum mă mai rabdă Dumnezeu în politica românească!
Traian Băsescu ne invită pentru mâine la Palatul Cotroceni...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.