Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2006
other
Ioan Andreica
Discurs
Pentru doamna senator Silvia Adriana f c„u.
Interpelarea se refer„ la un domeniu pe care Ól gestioneaz„ ministerul nostru, respectiv situa˛ia locuin˛elor celor care au fost evacua˛i din case ca urmare a procesului de retrocedare.
Œn conformitate cu prevederile Programului de guvernare, procesul de descentralizare Ónceput Ón 1998 a fost relansat, av‚ndu-se Ón vedere ca, Ón principiu, Guvernul s„-∫i limiteze sfera de interven˛ie Ón actul de guvernare local, sprijinind doar anumite programe, acolo unde capacitatea financiar„ a autorit„˛ilor publice locale nu reu∫e∫te s„ rezolve problemele.
Œn principiu, locuin˛ele prin care se dezvolt„ fondul locativ de stat sunt cele realizate sau care se realizeaz„ prin Programul de construc˛ii locuin˛e pentru tineri, de stat, Ónchirieri, conform Legii nr. 152/1998 privind Ónfiin˛area A.N.L. ∫i care se realizeaz„ prin Programul de construc˛ii locuin˛e sociale, conform Legii locuin˛ei nr. 114/1996. Deci sunt cele dou„ programe prin care ministerul nostru sprijin„ autorit„˛ile publice locale.
Prin modific„rile aduse sistematic legisla˛iei, la aceast„ or„ se permite ca autorit„˛ile publice locale s„ repartizeze ∫i locuin˛e acestor familii sau locuin˛e din fonduri pentru Ónchiriere s„ se repartizeze acestor familii evacuate sau Ón curs de evacuare din locuin˛ele care au apar˛inut fo∫tilor proprietari. Œn plus, pot participa la programul de locuin˛e cu credit ipotecar, acord‚ndu-se ∫i acestor familii subven˛ii de p‚n„ la 20%, ca ∫i altor categorii sociale.
Deci, Ón principal, prin aceste dou„ p‚rghii, ministerul nostru sprijin„ familiile care vor fi sau sunt evacuate deja din locuin˛ele apar˛in‚nd fo∫tilor proprietari.
Vom trimite Ón detaliu r„spunsul Ón scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.