Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2018
Informare · respins
Găvrilă Ghilea
Discurs
„Pilonul II, prioritatea zero!”
Într-un comunicat de presă dat publicității în ajunul declanșării așa-numitei revoluții fiscale, la începutul acestui an, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România preciza că „Reducerea în premieră a contribuției de la procentul actual de 5,1% la 3,75%, în locul majorării la 6%, conform legii, transmite un semnal negativ, afectând viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private”, menționând că decizia se va traduce în pensii private
mai mici cu cel puțin 20% pentru viitorii pensionari și potențial mai scăzut de finanțare a afacerilor românești, prin intermediul pieței de capital.
Din păcate, această luare de poziție era mult prea tardivă pentru a mai opri transferul masiv de fonduri de la pilonul II de pensii către bugetul asigurărilor sociale de stat, declanșat prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Evident, pentru a putea fi puse în operă, promisiunile coaliției PSD–ALDE trebuiau susținute financiar. Scamatoria majorării salariului minim pe economie – însă doar pe hârtie! –, prin transferul cotelor de contribuții sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului, și a creșterii valorii punctului de pensie, dar și a pensiei minime garantate, s-a pus în scenă chiar pe banii contribuabililor.
Înființat în urmă cu 10 ani, sistemul de pensii private obligatorii și-a demonstrat pe deplin eficiența și utilitatea. Administrarea pilonului II de pensii s-a dovedit un succes, nefiind înregistrată vreo controversă pe această temă, sistemul fiind apreciat de toate organismele financiare internaționale, chiar dat ca exemplu pentru randamentele înregistrate, mai mari chiar decât în jumătate dintre statele membre ale UE.
Cu peste 7 milioane de conturi individuale și mai mult de 4 milioane de contributori activi, raportând un randament mediu anual, între anii 2008–2018, de aproape 9%, acest sistem a atras în ultimul deceniu contribuții brute de peste 35 de miliarde lei, administrând în prezent active nete de peste 42,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă aproape 5% din PIB-ul României.
Sigur, mai este mult până departe, dacă ar fi să ne raportăm la activele unor fonduri de pensii private implementate cu zeci de ani în urmă în Danemarca, Olanda, Elveția sau Canada, care au ajuns să depășească PIB-urile naționale ale acestor state, dar, când miza o reprezintă confiscarea celor 9 miliarde de euro acumulate până acum în conturile românilor, nimic nu stă în calea coaliției de la guvernare.
Sub pretextul că statul ar oferi un randament mai bun decât mediul privat în domeniul pensiilor, PSD–ALDE încearcă din răsputeri să adoarmă vigilența românilor. Au mai rămas puține zile până la trâmbițata majorare a valorii punctului de pensie de la 1 iulie, iar prin vistierie bate vântul. Vor fi românii înșelați din nou pe banii lor?