Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2018
other · adoptat
Ion Rotaru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a luat în discuție această inițiativă legislativă care vizează acordarea celui de-al 13-lea și, eventual, a celui de-al 14-lea salariu de către firmele private.
În urma dezbaterilor care au avut loc, am ajuns la concluzia să adoptăm un raport de respingere, având în vedere faptul că legislația actuală prevede posibilitatea pentru societățile comerciale de a acorda drepturi salariale suplimentare, pe bază de negociere, și, în acest sens, am adoptat acest raport de respingere, cu majoritate de voturi și cu un amendament respins.
Legea este ordinară. Senatul este prima Cameră sesizată. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.