Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 aprilie 2021
Informare · adoptat tacit
Ringo Dămureanu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Pl-x 104/2019/2020.
Raport comun asupra Legii privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Fluviale” – SA Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate
În temeiul dispozițiilor art. 135 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru constituționalitate*, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia pentru transporturi și infrastructură au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Legea privind transmiterea unor imobile aferente infrastructurii portuare din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Fluviale” – SA Giurgiu în domeniul public al comunei Cetate, aflată în procedură de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 537 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, trimisă cu adresa Pl-x 104/2019/2020.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 26 iunie 2019. În data de 6 iulie 2020 a fost trimisă Președintelui României pentru promulgare.
Președintele României a formulat în data de 25 iulie 2019 sesizare de neconstituționalitate*