Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2021
Declarații politice · retras
Mihai-Alexandru Badea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## PL-x 561/2019.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege pentru completarea art. 257 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Consiliul Legislativ a avizat negativ inițiativa legislativă*, iar Guvernul României a transmis două puncte de vedere prin care nu susține adoptarea proiectului de lege*.
Obiectul de reglementare este completarea art. 257 din Legea nr. 286/2009 în sensul stabilirii drept variantă agravată a infracțiunii de ultraj a săvârșirii faptelor prevăzute la art. 257 alin. (1)–(3) asupra unui cadru didactic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, drept variantă agravată a infracțiunii de ultraj.
Cu ocazia dezbaterilor s-a constatat că, potrivit art. 257 alin. (1) din Codul penal, subiectul pasiv nemijlocit al infracțiunii de ultraj este funcționarul public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Prin urmare,