Sebastian-Ioan Burduja

„Planul național de redresare și reziliență, șansa României metropolitane”

De la reformele lui Cuza, anunțate și solicitate de Convenția de la Paris din 1858, care cerea explicit „desființarea privilegiilor și egalitatea în fața legii”, reformele mari pe care le-a făcut acest popor au avut la bază nu doar voința politică internă, suverană, ci și angajamente externe. Cel mai bun exemplu recent este integrarea euroatlantică a României, care a pus suficientă presiune pentru ieșirea din neocomunism spre o democrație consolidată, cu o piață liberă pentru oameni, capital și idei.

Dincolo de frustrările acumulate, România a primit cea mai mare șansă de dezvoltare prin apartenența la Uniunea Europeană, nu doar prin Cadrul financiar multianual, ci, iată, și prin 30 de miliarde de euro alocate de Bruxelles pentru relansarea economică românească postpandemie. Dar aici nu vorbim (doar) despre bani, ci și despre șansa istorică de a moderniza România.

Constrânși de cerințele clare ale „tragerii” banilor din PNRR, noi, oamenii politici ai acestei țări, vom fi forțați să facem reformele majore, amânate de prea mulți ani, de la depolitizarea funcției publice și digitalizare până la reforma pensiilor, bugetare multianuală și prioritizarea investițiilor publice pe criterii obiective. Toate sunt necesare, dar poate cea mai importantă reformă pe care România și-o poate asuma vizează principalele motoare economice ale țării, orașele. PNRR poate însemna saltul către România metropolitană.

Să fie clar – dezvoltarea și urbanizarea merg mână în mână într-o economie liberă, peste tot în lume. Creșterea României din ultimii 20 de ani s-a concentrat în jurul orașelor – nu doar capitala și principalii poli de creștere (Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Craiova, Constanța etc.), ci și orașe secundare, reședințe de județ – Oradea, Reșița, PiatraNeamț, Bacău etc.

Datele statistice ale Băncii Mondiale confirmă acest fapt – peste 98% din PIB-ul României este generat de zonele urbane de pe întreg cuprinsul țării.*