Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Călin-Ioan Bota
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Planul național de redresare și reziliență, șansa românilor la o viață mai bună”
În această săptămână, Guvernul României a trimis la Bruxelles Planul național de redresare și reziliență, un document la care am colaborat, în prima fază, alături de colegii mei din Ministerul Fondurilor Europene.
Știu cât de mult s-a lucrat la acest proiect, un mecanism unic conceput de Uniunea Europeană pentru redresarea țărilor europene postpandemie. Se vorbește despre acest plan ca despre un nou Plan Marshall pentru Europa și, dacă ne gândim la proiectele prevăzute, la miliardele de euro pe care le avem la dispoziție pentru dezvoltare, comparația nu este nepotrivită. Dimpotrivă, acest plan, în care avem la dispoziție circa 30 de miliarde de euro, bani care merg în cea mai mare parte spre investiții, ne va ajuta să reducem decalajele de dezvoltare față de celelalte țări europene.
PNRR înseamnă investiții în infrastructură, educație, sănătate și o viață mai bună pentru toți românii.
Astfel, pentru proiectele de infrastructură de transport – rutier, feroviar și maritim – sunt alocați 7,6 miliarde de euro, educația beneficiază de 3,6 miliarde de euro, fondul pentru spitale de 2,4 miliarde de euro, managementul apei – circa două miliarde euro, împăduriri – 1,3 miliarde euro, managementul deșeurilor – 1,1 miliarde euro, energie regenerabilă – rețele de gaze și hidrogen – 1,6 miliarde de euro, cloud guvernamental, digitalizarea administrației publice – două miliarde de euro, fondul local pentru tranziție verde și digitală – 2,1 miliarde euro.
Investițiile reprezintă miza acestui plan și miza guvernărilor liberale. De ce subliniez investiții? Pentru că știu că stimații colegi din PSD* au alergie la investiții și le ocolesc cu succes de fiecare dată când se află la guvernare.