Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2023
Declarații politice · adoptat
George-Cătălin Stângă
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„PNL rămâne un garant al stabilității și dezvoltării României12”
Partidul Național Liberal a demonstrat de-a lungul timpului că este un pilon de stabilitate și dezvoltare pentru România, chiar și în contexte economice și geopolitice dificile. Într-o perioadă în care incertitudinea și provocările sunt la ordinea zilei, PNL rămâne un garant al progresului și al investițiilor strategice, esențiale pentru viitorul țării.*
PNL a intrat în actuala coaliție guvernamentală într-un moment deosebit de dificil pentru România, asumându-și responsabilitatea de a conduce țara într-o perioadă de criză. Acest gest a demonstrat nu doar maturitate politică, ci și un angajament ferm față de binele României. În ciuda dificultăților, PNL a ales să facă sacrificii și să își asume responsabilitatea de a conduce țara spre un viitor mai bun.
În astfel de perioade complicate este esențial ca un construct politic să fie bazat pe proiecte de țară solide și pe o viziune clară pentru viitor. PNL a demonstrat că are capacitatea de a elabora și implementa astfel de proiecte, care vizează dezvoltarea durabilă a României și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.