Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Petru Movilă
Discurs
„Ponta – joc la două capete”
Că domnul Ponta are ceva de împărțit cu domnul Blejnar nu mai surprinde pe nimeni. Că domnul Ponta ar face orice pentru a-i întina imaginea domnului Blejnar, iar nu este o noutate. Că domnul Ponta este un personaj cu cel puțin două fețe, parcă ar fi ceva nou doar pentru cei care nu îl cunosc.
Ultimul joc la două capete (sau două fețe) s-a consumat zilele acestea. La început a fost jocul moțiunii, atunci când opoziția și-a dat seama că nu are nicio șansă. Au venit ca o mănușă pentru ei declarațiile soției ambasadorului Ungariei care făceau referire la o alipire a Ardealului la țara vecină. Sub masca falsului patriotism, domnul Ponta a susținut de la tribuna Parlamentului că moțiunea nu mai are importanță atunci când cineva aduce atingere statului roman, când cineva face declarații iredentiste. Nu a trecut moțiunea, dar opoziția și domnul Ponta trebuiau să iasă cu fața cât mai puțin șifonată, așa că jocul la două capete a prins bine.
A fost ca o încălzire pentru meciul disputat zilele acestea, când domnul Ponta, sub aceeași mască a falsului patriotism, a susținut că PSD, nu USL, va iniția o petiție națională împotriva șefului ANAF, Sorin Blejnar, citez: „care, în semn de sfidare și provocare la adresa comunității din Abrud, l-a mutat pe angajatul său, acel extremist Csibi Barna, cel care a devenit celebru pentru procesul lui Avram Iancu”. Consecvent jocului la două capete, șeful PSD trimite petiția și parlamentarilor PDL din Ardeal. „Mâine, poimâine o să informăm opinia publică, în special în Ardeal, care sunt parlamentarii PDL care îl susțin pe Barna Csibi și pe Blejnar în această provocare”, declară Victor Ponta. La două capete: semnezi petiția, înseamnă că te dezici de disciplina de partid, nu o semnezi, ești partizanul iredentistului Barna și al lui Blejnar. Aceasta-i provocarea lui Ponta, jocul la două capete, la care se pricepe.
De ce nu inițiați, domnule Ponta, o petiție națională pentru a vedea cine îl mai susține pe Adrian Severin? Sau acțiunea sa nu are un caracter defăimător la adresa țării noastre? Ce dacă i-au cerut demisia socialiștii europeni? Ce dacă alți doi europarlamentari aflați în aceeași postură cu Adrian Severin și-au dat demisia? Dumneavoastră v-ați anunțat sprijinul nemijlocit pentru colegul de partid. Petiția ar putea merge și la parlamentarii PSD, după care ulterior am putea informa opinia publică cine îl sprijină pe profitorul Severin, pe cel care a acceptat mită de dragul consultanței (parcă așa a susținut!). Să vedeți cum e să fie în cele două capete, nu la cârma jocului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.