Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2006
other · adoptat
Dan Claudiu T„n„sescu
Discurs
Pot s„ prezint ∫i interpelarea? V„ mul˛umesc foarte mult.
Prima Óntrebare este adresat„ domnului ministru al ap„r„rii na˛ionale, Teodor Atanasiu.
Obiectul este urm„torul.
Dup„ cum ∫ti˛i, Ón Irak, cu asisten˛„ str„in„, s-a instaurat, sub protec˛ia armelor, un guvern democratic. ™i Ónainte, ∫i dup„ data respectiv„, Ón Irak au murit ∫i mor mul˛i dintre militarii str„ini care asigur„ exportul de securitate Ón aceast„ ˛ar„, Óntre care ∫i militari rom‚ni.
V„ solicit, domnule ministru, s„-mi comunica˛i care este programul de retragere a armatei rom‚ne din Irak ∫i cheltuielile totale care s-au efectuat p‚n„ la 30 aprilie anul curent de c„tre statul rom‚n cu trupele rom‚ne∫ti aflate Ón Irak.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
O a doua Óntrebare, foarte scurt„, este adresat„ Ministerului Finan˛elor Publice, respectiv domnului ministru Sebastian Teodor Gheorghe Vl„descu.
Domnule ministru,
V„ solicit s„-mi comunica˛i ce sume s-au acordat din bugetul statului rom‚n Ón anii 2004 ∫i 2005 ∫i ce prevederi bugetare exist„ Ón acest an pentru Funda˛ia privat„ îSapientia“, cu sediul Ón Cluj-Napoca.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
O interpelare, ∫i ultima interven˛ie, adresat„ primului-ministru C„lin Constantin Anton Popescu-T„riceanu.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 79/25.V.2006 Dup„ cum cunoa∫te˛i, senatorii P.R.M. au sus˛inut un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2006, care viza Óncasarea la buget a peste 3 miliarde euro prin supraaccizarea diferen˛ei pre˛ului ˛i˛eiului pe plan mondial ∫i a pre˛ului de extrac˛ie al ˛i˛eiului rom‚nesc. Atunci parlamentarii puterii au respins acest amendament.
Œn ultimele zile, at‚t presa central„, c‚t ∫i mai mul˛i membri ai Guvernului au ajuns la concluzia c„ statul rom‚n pierde mai multe miliarde euro din afacerea îPetrom-OMV“.
V„ solicit, domnule prim-ministru, s„-mi comunica˛i de ce refuza˛i s„ ac˛iona˛i pentru modificarea Codului fiscal, Ón sensul supraacciz„rii pentru ˛i˛eiul rom‚nesc a diferen˛ei dintre pre˛ul pe pia˛a mondial„, cu care este Ónregistrat la rafinare, ∫i pre˛ul de extrac˛ie Ón ˛ara noastr„.
V„ mul˛umesc.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte de ∫edin˛„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.