Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2015
procedural · respins
Gabriel Lungu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 23–28 martie a.c.
Discurs
Potrivit art. 26 din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș, motociclurilor adaptate handicapului.
În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale.
Potrivit art. 262 lit. a) din Legea nr. 571/2013 privind Codul fiscal, taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru autoturisme, motociclete, motocicluri care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora.
Având în vedere extinderea acestui tip de beneficiu pentru însoțitori ori, după caz, asistent personal deținător de autoturisme care sunt neadaptate, apreciem că asupra inițiativei legislative trebuie să se pronunțe Ministerul Finanțelor Publice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.