Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2017
other · Trimis la votul final
Constantin Codreanu
Discurs
Potrivit legii vechi, oamenii respectivi primeau 1.450 de lei. Noua lege reduce salariile acestora la 1.050 de lei.
Al treilea aspect negativ este faptul că indemnizația pentru ierarhi va fi diminuată de la 100% la 65% din indemnizațiile stabilite potrivit legii pentru funcțiile de demnitate publică, conform asimilărilor.
Și ultimul aspect – și unul foarte important – este faptul că noua lege diminuează sprijinul pentru așezămintele religioase românești din afara granițelor țării. Dacă în prezent acest sprijin este în valoare de 208.000 de euro – era, până astăzi –, după legea votată astăzi, acesta va fi diminuat la 200.000 de euro. Asta în condițiile în care numărul așezămintelor românești în afara granițelor țării a crescut și suma minimă care ar trebui aplicată pentru a acoperi necesitățile în acest sens ar fi de cel puțin 235.000 de euro.
În concluzie, regretăm faptul că activitatea Bisericii Ortodoxe Române, o componentă esențială a noastră, ca societate și ca stat, va fi afectată de noua lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.