Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Stelică Iacob-Strugaru
Discurs
„Prea multe discuții politice, prea puține decizii pentru țară”
Sunt uimit să constat că Guvernul instalat de mai bine de o lună și jumătate încă se mai ocupă de declarații politice, de lupte ghidate de orgolii personale, și nicidecum nu ia vreo decizie economică clară. Mai mult, prin indecizia și declarațiile haotice și necontrolate a reușit chiar să sperie și bruma de investitori străini care mai erau în România și să creeze un profund climat de neîncredere în economia românească, cel mai puternic vizibil în deprecierea leului și în creșterea dobânzilor la titlurile de stat.
„Vom scădea taxele! Vom crește valoarea pensiilor! Vom... Vom...” Nenumărate erau promisiunile Domniilor Lor în perioada în care se pregăteau să guverneze, însă imediat după ce au preluat puterea au realizat cât de greu este să guvernezi în condiții de risc și de incertitudine, și mai ales cât de riscant este să mai avansezi promisiuni fără acoperire economică certă.
Oare guvernarea PDL nu și-ar fi dorit să câștige simpatia oamenilor împărțind în stânga și în dreapta diferite cadouri electorale? Și-ar fi dorit, dar a preferat să guverneze responsabil și să nu mai pună economia firavă a României pe marginea prăpastiei. Am plătit prețul măsurilor nepopulare, însă nu peste mult timp românii vor conștientiza că am făcut ce trebuie pentru ei și nu am pus mai presus interesele de partid, ci ale cetățenilor.
Din nefericire, cei care guvernează astăzi demonstrează exact contrariul. Totul pentru partid, nimic pentru țară – acesta este, dincolo de orice evidență, sloganul noului Guvern.
Schimbăm oamenii care dețin funcții indiferent cât de performanți sau de bună-credință sunt, important este să fie membri ai partidului aflat la guvernare, măcelărim orice reformă care ar face rău intereselor patrimoniale ale partidului aflat la guvernare, subordonăm orice instituție independentă, ca să-i învățăm noi ce înseamnă dependența!
Din nefericire, aceasta este realitatea crudă a acțiunilor și deciziilor cu privire la Guvernul instalat de ceva vreme: nu poate raporta decât epurări politice și masacrări ale reformelor în numele reformei.
Din păcate pentru noi, românii, celebra sintagmă latină „lupus pilum mutat, non mentem” rămâne vie și actuală, mai ales când vine vorba despre guvernare responsabilă din partea socialiștilor români.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.