Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 mai 2011
Comemorativ · adoptat tacit
Eugen Constantin Uricec
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria scriitorului Fănuș Neagu
Discurs
## „Prea mulți copii fac copii în România!”
În urmă cu mai mulți ani, presa internațională era puternic marcată de obiceiurile populației rome din România, care își căsătorea copiii încă de la vârste fragede. Mult timp, obiceiul de a da naștere unor copii în plină adolescență a fost considerat strict o problemă a populației rome.
Din nefericire, astăzi constatăm că nu mai putem vorbi despre acest flagel ca fiind doar o problemă de cultură și tradiții a conaționalilor noștri. Deopotrivă romi sau români, tot mai mulți copii au ajuns să dea naștere altor copii, la vârste de 14, 13 sau chiar 12 ani.
Săptămâna care a trecut aflam cu stupoare că numărul acestor copile a crescut cu peste 30 de procente în ultimii doi ani, și tendința nu pare a fi una prea optimistă. Vă dau numai un singur exemplu, care poate sensibiliza pe oricine. În județul Dâmbovița, într-o localitate în care s-a născut celebrul scriitor I.L. Caragiale, și care astăzi îi poartă numele, mai mult de jumătate dintre copile nasc înainte de împlinirea majoratului. Și, din nefericire, acest exemplu nu este unul singular în România!
Dacă viața unei copile mame a fost deja compromisă prin sarcina ei la o vârstă atât de fragedă, vă rog să nu uitați cu ce șanse de reușită în viață pornește copilul copilei. Astfel, nu mai putem vorbi de o victimă, ci de cel puțin două, de cel puțin doi copii cărora li se înlătură dreptul la copilărie.
Nu este pentru prima dată când acuz lipsa de viziune care a marcat politicile publice din ultimii douăzeci de ani. Nu este pentru prima dată când acuz faptul că ceea ce este cel mai important pentru o națiune, și anume generația copiilor și a tinerilor, nu a stârnit practic niciodată o prea mare atenție din partea clasei politice.
Cred cu putere că astăzi, mai mult ca niciodată, acest lanț nesfârșit de probleme cu care se confruntă copiii României trebuie să ia sfârșit.
Câți dintre copiii români se mai pot bucura astăzi de o copilărie veritabilă? Zeci de mii de copii români cresc astăzi fără părinții lor, părinți plecați pentru o viață mai bună la munca din străinătate. Zeci de mii de copii continuă să abandoneze școala din pricina problemelor materiale cu care se confruntă părinții lor. Zeci de mii de copii sunt văzuți astăzi, în secolul al XXI-lea, ca o forță suplimentară de muncă, în agricultură, în construcții sau în alte munci grele, și mai puțin ca o bucurie a familiei.
În acest context al lipsei la speranță, pare aproape firesc că tot mai multe copile ajung la secțiile de neonatologie la vârste de neimaginat! Lipsa dialogului cu părinții, atenția din ce în ce mai slabă a acestora pentru viitorul copiilor lor, abuzurile, unele venite chiar din partea celor care ar trebui să le apere, difuzarea nediscriminată a materialelor pornografice prin toate mediile, precum și lipsa de reacție a autorităților s-au transformat în timp în factori favorizanți ai acestui fenomen îngrozitor.