Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2019
procedural · respins
Viorel Stan
Aprobarea prelungirii programului de lucru 41
Discurs
„Predarea religiei în școli, o adevărată punte spre împlinirea menirii de om”
În cadrul orei de religie, pe lângă însușirea principalelor învățături de credință, reguli, tradiții și evenimente religioase, elevii dobândesc și deprinderi, obișnuințe spirituale, care îi fac mai buni, mai respectuoși, mai responsabili.
Predarea religiei în școală este considerată o adevărată punte spre împlinirea menirii de om.
În perioada de dictatură comunistă, învățământul religios a fost silit să se retragă în biserică și în puținele școli de pregătire a clerului sau în familiile credincioșilor evlavioși. Seceta spirituală care a urmat n-a putut distruge însă rădăcinile ontologice ale neamului nostru. S-a produs un mare vid spiritual și o criză de identitate a conștiinței, a persoanei umane: „Cine sunt, de unde vin, încotro merg?”
Cred că promovarea în școală a unei culturi sau a unei educații religioase a elevilor este posibilă și necesară. Cum școala pregătește sistematic individul în perspectivă intelectuală, morală, civică, estetică, igienică etc., componenta religioasă se adaugă acestora în mod firesc, organic, urmărindu-se complementaritatea și continuitatea de ordin instructiv și formativ. Contează ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profesionalism și responsabilitate de către întreg corpul didactic.
Religia reprezintă o formă de spiritualitate care trebuie cunoscută de elevi. Nu te poți considera persoană culturală, dacă nu cunoști propriile referințe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexiști în comunitate, dacă nu știi nimic despre istoria credințelor și religiilor, dacă nu înțelegi fenomenologia actului religios. A cunoaște propriile valori religioase, indiferent de extinderea lor în spațiul comunitar, reprezintă o modalitate de securizare culturală, o exigență care atrage după sine buna situare în registrul cultural.
Educația religioasă invită la reflecție, la evidențierea eului, la autocunoaștere. Această activitate nu înseamnă numai transmitere de mesaje specifice, ci și conturare sau reformare a persoanei din perspectiva unor standarde valorice superioare.
Într-o perioadă de disoluție a reperelor morale, educația religioasă poate aduce un suflu nou în ceea ce privește aspectele relaționale, comportamentale, la nivel individual sau social. Este evident că societatea românească trece printr-o perioadă de criză morală și spirituală.
A fi inițiat din punct de vedere religios înseamnă a fi educat în perspectiva autodevenirii, a avea capacitatea de a spori educația și de a o continua de unul singur. Educația religioasă potențează dorința și responsabilitatea îmbunătățirii de sine.
Educația în spirit religios poate constitui o cale de perfectare a persoanei și din punct de vedere intelectual, moral, estetic, civic, fizic etc. Reprezintă o modalitate de responsabilizare a eului în legătură cu opțiunile ulterioare.