Horea Dorin Uioreanu

## „Predicatorii”

În 2004, la inițiativa lăudabilă a Înalt Preasfinției Sale Mitropolitul Bartolomeu Anania, pentru care am un deosebit respect, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le interzicea preoților înregimentarea în partidele politice, pe bună dreptate, pentru că preotul, în comunitatea sa, este consilierul spiritual al tuturor enoriașilor. Patru ani mai târziu, BOR și-a îndulcit poziția, dându-le voie preoților, cu anumite condiții, să poată candida ca independenți la funcția de consilier local.

În contextul în care preoților li se interzice, într-o oarecare măsură, implicarea în viața politică, se pare că unii politicieni au găsit o modalitate de a suplini acest... neajuns, devenind „predicatori” pentru masele de oameni ce se reculeg în lăcașurile de cult.

Nu încerc, prin această declarație politică, să neg realitatea, să resping faptul că oamenii politici se implică în viața comunității religioase; cultele sunt și vor reprezenta întotdeauna o preocupare pentru oamenii politici, pentru că religia este o piatră de temelie a poporului român. Mai mult, fiecare politician are dreptul de a-și exprima crezul, de a participa la oricare manifestare religioasă după cum îi dictează inima, având, totodată, obligația de a fi aproape de comunitatea pe care o reprezintă, împărtășind aceleași valori și credințe. Prin urmare, nu prezența politicienilor în lăcașurile de cult ar trebui să ne mire, ci comportamentul câtorva din ei, care înțeleg să folosească manipularea politică în orice circumstanțe, fără să țină cont de unele limite ale decenței, impuse de codul bunului-simț.

Vedem astfel cum unii politicieni se dau în stambă prin lăcașurile de cult – vezi George Becali –, pozând în cei mai evlavioși enoriași, în vreme ce alții – președintele Traian Băsescu, spre exemplu – iau cuvântul în timpul unor manifestări religioase, „predicând” mulțimii adunate despre realizări, despre promisiuni sau despre politică, în general.

În aceste condiții, de ce să ne mai mire atitudinea sceptică a poporului român față de oamenii politici sau chiar absenteismul la vot, când unii reprezentanți ai partidelor politice țin cu tot dinadinsul să politizeze excesiv fiecare latură a vieții alegătorului român, chiar dacă acest lucru înseamnă întinarea unui aspect atât de personal, cum este crezul?

Stimați colegi, cred că sunteți de acord cu mine când spun că orice manifestare, fie ea politică, fie ea religioasă, trebuie să se încadreze în limitele decenței și ale bunuluisimț, or, aceste bariere sunt clar încălcate atunci când o mână de demagogi încearcă, prin orice mijloace, să se erijeze în „predicatorii comunității”, să manipuleze, cu prețul încălcării unor principii ale vieții personale.

Cel mai elocvent exemplu de politizare a credinței în scopuri personale ne-a fost oferit cu seninătate de un

candidat al PD-L în toamna anului trecut când, pe timpul campaniei electorale, acesta a găsit de cuviință să pângărească cea mai sfântă rugăciune, „Tatăl Nostru”, care s-a transformat în blasfemia „Tatăl Nostru care ești în PD-L”. Cuvintele sunt de prisos pentru a încerca să ne explicăm această jignire adusă tuturor credincioșilor.