Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2022
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Prelungirea perioadei de valorificare a producției și a celei de depunere a documentelor pentru Programul «Tomata» – un sprijin real pentru fermieri”
În toată această degringoladă, generată de succesiunea crizelor din ultimii doi ani și jumătate*, devine din ce în ce mai greu pentru toate guvernele statelor membre, nu doar pentru cel al României, a interveni financiar pentru susținerea propriilor economii.
Este și motivul pentru care Uniunea Europeană, până mai ieri atât de exigentă în privința ajutoarelor de stat, a devenit mai „îngăduitoare”, mai înțelegătoare și, aș spune eu, chiar mai înțeleaptă, fiind vorba, în fond, despre salvarea unei situații nemaiîntâlnite, cu efecte previzibile grave și pe termen lung.
În acest context, România trebuie să acceseze toate facilitățile nou-apărute și, cu mult curaj și demnitate, să își protejeze industria și agricultura, IMM-urile, să stimuleze (re)apariția unităților de procesare a produselor agricole, să evite exportul de materii prime și să valorifice, la maximum, potențialul său uman. M-am bucurat să constat, în acest context, că ministrul social-democrat al agriculturii a sesizat oportunitățile și a elaborat deja un proiect de act normativ* care prelungește perioada de valorificare a producției și pe cea de depunere a documentelor pentru Programul „Tomata”, venind, astfel, în mod real, la momentul potrivit, în sprijinul fermierilor!