Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2010
Declarații politice · respins
Marin Almăjanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Premierul Boc și miniștrii săi ne amețesc cu afirmații contradictorii”
În timp ce domnul Boc a devenit brusc prevestitorul catastrofelor economice și ne indică viitorul sumbru care ne așteaptă în ceea ce privește situația economică, clamând înverșunat necesitatea ca taxele și impozitele să nu scadă, ci eventual să crească, iar ministrul finanțelor, domnul Vlădescu, caută deja cele mai rapide căi de lărgire a bazei de impozitare, la cererea expresă a președintelui Băsescu, domnul ministru Videanu le cere firmelor românești să aibă răbdare încă un an cu impozitul minim și le jură acestora că are garanții din partea Ministerului Finanțelor Publice că impozitul minim va fi eliminat din anul 2011! Mai mult, chiar dumnealui susține că este împotriva impozitului minim, pentru că nu crede în efectele acestuia, dar nu a făcut nimic concret, atunci când acest impozit a fost implementat de colegii săi de guvern, împotriva strigătelor disperate de ajutor ale întreprinzătorilor privați, aflați oricum într-o situație extrem de dificilă la acea vreme!
Deși dumnealui ne spune acum că acest controversat impozit nu are efectele scontate, eu cred că ar fi trebuit să aibă curajul recunoașterii faptelor guvernărilor portocalii și să menționeze că efecte sunt, și încă unele dezastruoase, iar acestea sunt legate, bineînțeles, de falimentul și șomajul în masă rezultate în urma aplicării acestuia!
Dar domnul ministru Videanu nu se oprește aici cu afirmațiile și mai plusează: „Sunt împotriva creșterii oricăror taxe și impozite, pentru că ar fi o măsură prociclică, ce ar reduce creșterea economică”.
Eu mă întreb dacă dumnealui nu face parte dintr-un alt guvern, unul virtual probabil, sau dintr-o altă lume, paralelă, căci în cea în care ne aflăm noi putem constata cu ușurință că este vorba despre cu totul altceva: alte intenții, contrare celor susținute de domnul Videanu, altfel de măsuri întreprinse deja de aceiași miniștri PDL-iști sau altfel de propuneri aflate pe masa de lucru a Palatului Victoria pentru implementare!
Și exact ce nu-și dorește domnul Videanu să se întâmple, adică reducerea creșterii economice sau a consumului, acestea sunt în realitate rezultatele constatate deja pe buzunarul fiecărui cetățean în parte și pot fi contorizate drept consecințe ale măsurilor dezastruoase luate de guvernele din care a făcut și dumnealui parte în tot acest timp!
Majoritatea firmelor românești și-au declarat imposibilitatea de a face față acestui impozit minim și celorlalte biruri inventate peste noapte de guvernările portocalii și au decis să-și suspende activitatea în număr foarte mare – peste 100.000 numai anul trecut –, să se lichideze sau, mai nou, să se mute în Bulgaria, unde mediul fiscal este mult mai sigur și prietenos pentru orice investitor, chiar și pentru cei români!
Aceasta este lumea reală în care ne obligă șeful său, premierul Boc, să trăim: plină de afirmații guvernamentale contradictorii de la o oră la alta, de promisiuni neonorate niciodată și de măsuri care, în loc să ducă economia pe trendul ascendent, o scufundă cu îndărătnicie în cea mai gravă criză pe care a traversat-o România vreodată!