Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 septembrie 2013
Declarații politice · retras
Gheorghe Ciobanu
Discurs
„Premisele unei sesiuni parlamentare istorice pentru România”
Sesiunea parlamentară care tocmai a început poate reprezenta un moment de cotitură extrem de important în istoria României. Poate fi punctul de la care începem construirea unui sistem politico-administrativ mult mai flexibil și mai apropiat de cetățeni. Avem o mulțime de legi care, dacă reușim să le adoptăm în această perioadă, vor contribui direct la atingerea acestor deziderate.
În primul rând, vorbim despre revizuirea Constituției. Chiar dacă decizia politică ar urma să fie organizarea unui referendum în 2014, noi trebuie să finalizăm acest proiect de maximă importanță în această toamnă. Vorbim întâi de adoptarea Legii fundamentale revizuite și apoi de obținerea unui punct de vedere din partea Curții Constituționale a României. În funcție de observațiile CCR, dar și de raportul pe care îl așteptăm de la Comisia de la Veneția, putem să avem un proiect legislativ finalizat, pe care să-l putem trece prin Parlament fie la sfârșitul anului, fie la începutul lui 2014 sau odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale de anul viitor.
Într-o anumită măsură, contează mai puțin care este momentul de la care se va aplica noua Constituție, deși ar fi fost bine să putem face reorganizarea administrativ-teritorială din ianuarie 2014, fiind mult mai important cum arată și ce conține.
A doua prioritate este modificarea Legii nr. 315/1998 privind regiunile de dezvoltare. Trebuie să purcedem efectiv la procesul de descentralizare administrativă, și nu numai, pentru că este nevoie și de alocarea mai atentă a resursei financiare. Descentralizarea și pregătirea regiunilor o putem face chiar de acum, nu avem neapărat nevoie de o Constituție adoptată.
În plus, faptul că nu putem, constituțional, să introducem Legea reorganizării administrativ-teritoriale nu ne împiedică absolut deloc să o realizăm. Pentru asta avem nevoie de finalizarea dezbaterii publice privind necesitatea acestui proiect și stabilirea elementului cel mai important, mergem pe varianta cu 10 regiuni sau pe cea cu 8 regiuni, după care trebuie să ajungem la un acord politic în cadrul coaliției de guvernământ și să finalizăm efectiv proiectul legislativ. Finalizarea legii, chiar dacă ea nu este adoptată sau este adoptată, urmând să fie aplicată după revizuirea Constituției,
se poate face din această toamnă, nu trebuie să așteptăm anul viitor.
De maximă urgență este și proiectul legislativ asupra căruia a atras atenția recent premierul Ponta: adoptarea Legii referendumului, cu modificările cerute de Curtea Constituțională. Având în vedere că una dintre cerințele CCR era ca scăderea pragului la referendum la 30% să fie în vigoare abia peste un an, există urgența adoptării sale cel mai târziu până cu un an înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Dacă există un consens politic asupra referendumului în primul tur al prezidențialelor din 2014, atunci trebuie să facem modificările cerute de CCR până la sfârșitul lunii septembrie. Președintele nu va mai putea să refuze promulgarea legii și rămânem în calendarul stabilit politic.