Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2023
final vote batch · retras
Daniel-Florin Ghiță
Analiza discursului
- Populism
- 2 · marcant
- Anti-pluralism
- 1 · moderat
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie +1 alte voci
Discurs
„Președinta Ungariei a primit o lecție meritată la Carei” În presă, inclusiv în cea românească, au apărut alegații că, la recenta vizită efectuată de Președinta Ungariei, Katalin Novák, în municipiul Carei, județul Satu Mare, unde a participat la inaugurarea unei statui a poetului și politicianului Ferenc Kölcsey, autorul imnului actual al Ungariei, românii prezenți ar fi avut un comportament extremist, ar fi înjurat-o și ar fi creat un incident de securitate, întrucât i-ar fi pus integritatea fizică în pericol. Nimic din toate acestea nu este adevărat.
La eveniment au participat în jur de 1.000 de persoane, dintre care vreo 300 erau români, printre aceștia și un grup de 40-50 de membri ai Asociației Calea Neamului, iar restul maghiari. Gruparea românească s-a postat în mijlocul participanților, vizavi de oficialitățile prezente, de care toți participanții au fost despărțiți cu un gard metalic, pe care a fost întins un tricolor românesc având o lungime în jur de 30 de metri.
Românii au adus și au fluturat zeci de drapele naționale, dintre care unul, pe care era inscripționat „Deșteaptă-te române!”, era imens, având un băț de vreo 6 metri. Pe un alt steag tricolor mai mare era inscripționat „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”, iar perpendicular pe podiumul de pe care urma să se vorbească a fost amplasată, la vreo 3 metri înălțime, o imitație de bornă kilometrică, vopsită roșu-galben-albastru și inscripționată „România”, în față și în spate. Sintagma „Ceva este etern” a fost sloganul universității de vară de la Băile Tușnad, ediția 2022, la care premierul ungar Viktor Orbán a rostit un discurs rasist și antioccidental foarte criticat în plan național și internațional. Borna vopsită roșu-galbenă-albastră a avut rolul să-i amintească Președintei Ungariei că se află în România, după ce în primăvara anului trecut, cu prilejul primei vizite efectuate în țara noastră, a postat pe Facebook o fotografie în care s-a pozat provocator lângă o bornă vopsită în culorile naționale ale Ungariei, amplasată pe masivul Piatra Secuiului din județul Alba.
Președinta Ungariei s-a aflat într-o vizită privată, fără să înștiințeze și să solicite agreementul autorităților române, dar acestea au luat măsuri de protecție impresionante. Sute de polițiști și jandarmi au înțesat orașul și perimetrul în care s-a derulat evenimentul. Pe acest perimetru a fost prezent și un efectiv al SPP, iar în apropiere erau parcate două microbuze inscripționate Brigada Antiteroristă a SRI. Acestora li s-au alăturat polițiștii locali aflați în subordinea primarului orașului Carei, Jenő Kovács, amfitrionul evenimentului, amfitrion care, potrivit directorului unui ziar local, a fost amendat în ziua evenimentului, pentru că a amplasat statuia lui Kölcsey în fața primăriei fără să aibă avizul obligatoriu al Ministerului Culturii și fără să dețină autorizație de construire, care trebuia emisă de primăria pe care o conduce.