Mariana Câmpeanu

Președintele României, Traian Băsescu, anunța pe 6 mai 2010, la finalul unei discuții cu reprezentanții FMI desfășurate la Palatul Cotroceni, măsuri fără precedent. Soluțiile de austeritate anunțate atunci de președinte au fost: reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, o scădere a pensiilor cu 15%, reducerea subvențiilor, reducerea ajutorului de șomaj cu 15%, scăderea tuturor salariilor cu 25%, inclusiv a salariului minim pe economie.

Respingerea de către Curtea Constituțională a reducerii pensiilor a scăpat pe moment de la o sărăcire și mai drastică pe cei 4 milioane de pensionari, dar a determinat mai apoi o altă decizie cu efecte grave asupra economiei și a întregii populații: mărirea TVA cu 5%.

Practic, discursul lui Traian Băsescu din data de 6 mai 2010 a fost de fapt singurul program al Guvernului în ultimul an, deoarece în toată această perioadă nu a existat nicio politică de sprijinire a mediului de afaceri, de încurajare a inițiativei private, de protejare a locurilor de muncă existente. Nu a existat niciun proiect de ieșire din criză pe termen lung și de relansare a economiei.

Cifrele reale sunt de-a dreptul alarmante: peste 500.000 de locuri de muncă pierdute și peste 450.000 de firme închise, cele vehiculate în fiecare zi de către Emil Boc făcând parte doar din politica fantezistă a actualului Guvern.

Cel mai probabil, alegerile interne desfășurate pe bani publici și promisiunile de alocări de fonduri de la buget în schimbul susținerii la congres pentru Emil Boc au fost în această perioadă principala preocupare a PDL, căci nu criza, nu situația socială a României, nu miile de șomeri, nu soluțiile de relansare economică au fost importante pentru guvernanți, ci lupta internă pentru putere.

Potrivit unui raport EUROSTAT, cu 23% din populație suntem pe locul doi în UE la indicatorul care descrie un venit disponibil aflat sub limita de sărăcie, după Letonia (26%) și înainte de Bulgaria (21%), țări cu mult mai puțini locuitori. Și

la categoria privațiuni materiale severe, conform standardelor europene, suntem tot pe locul doi (33% din populație), după Bulgaria. În fine, la capitolul excluziune socială din motivul lipsei de resurse pentru dezvoltarea personală, „venim puternic din urmă” (44%), la mică distanță de colegii de la sud de Dunăre (45%). Mai mult, media ascunde o repartiție dezechilibrată a sărăciei, din punct de vedere teritorial. Astfel, raportul dintre nivelul de trai de la București și cel din cele șase județe din zona de sud-est a țării (ajunse un adevărat pol al sărăciei la nivel european) este de trei la unu.

Concluzia este clară: Emil Boc practică un discurs din arsenalul propagandei comuniste, paralel cu realitatea, cu cifre mincinoase, care insultă o țară întreagă. Indiferent câte statistici false prezintă Emil Boc, realitatea este cea resimțită în fiecare zi de români: sărăcie, nesiguranța zilei de mâine și mai ales lipsa oricărui orizont de speranță și încredere.