Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2018
Informare · respins
Cornel Itu
Discurs
Presiunile pe care președintele Iohannis le pune constant asupra premierului Viorica Dăncilă au ieșit de mult din sfera dinamicii firești a politicii și a acțiunilor legitime. Amenințările la care recurge încalcă grav constituționalitatea și comportamentul său pune în pericol siguranța și stabilitatea României.
Dorința Președintelui României este de a prelua cu forța guvernarea pe care PSD o exercită ca urmare a alegerilor din anul 2016, atunci când românii și-au ales, în mod democratic, reprezentanții. Pentru a-și urma scopul, Președintele României s-a folosit de Ludovic Orban pentru a ticlui plângeri penale în care o întâlnire externă a unui prim-ministru, adică o activitate pe care o desfășoară orice politician din lumea democratică, este considerată „act de înaltă trădare” și „uzurpare de funcție”. Până aici s-a ajuns, la subminarea democrației si la sabotarea sistematică a Guvernului României!
Performanțele unui guvern competent, ale Guvernului social-democrat care conduce astăzi România, dau fiori liberalilor și lui Klaus Iohannis, mai ales în contextul în care se apropie alegerile prezidențiale. Pentru liberali, voința și votul românilor nu înseamnă nimic atunci când vine vorba de interese de grup și foame de putere.
Domnilor de la PNL, domnule Klaus Iohannis, puterea legitimă nu se câștigă prin abuzuri și lovituri de stat, ci prin proiecte duse la bun sfârșit, prin promisiuni îndeplinite, pe scurt, prin muncă și viziune politică!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.