Iulian Gabriel Bîrsan

„Prețul României”

Un mic afumat și o bere agitată, acesta este prețul care stă lipit de fruntea noastră de 18 ani. E și greu de dezlipit! Au unii grijă să se asigure că nu se desprinde ușor. Dar e și mai avantajos așa, pentru că un mic și o bere nu cumpără doar un român, ci milioane!

Dacă mai adăugăm drept „primă” o sacoșă umplută cu fluturași colorați, iar pe fund cu un kilogram de zahăr și o sticlă de ulei, deja putem da totul din noi. Umplem, la schimb, un cărucior plin cu voturi!

PSD știe cel mai bine să facă astfel de cumpărături și profită mereu de prețurile noastre reduse. Știe când să cumpere, ce să cumpere și cât să cumpere. Știe să se și târguiască. Poate că și acesta este un talent, iar în politică talentele sunt, de multe ori, răsplătite. Poate că este doar o deprindere, învățată de politicieni precum Vanghelie încă de pe vremurile când vindeau la marochinărie, sau poate că aceasta este politica PSD de a face politică. Este trist, dar și revoltător faptul că acest partid tot continuă să confunde milioane de români cu o simplă marfă numai bună de cumpărat.

În 2000 și 2004 PSD ne-a cumpărat cel mai ieftin. A pozat drept un Dumnezeu binevoitor și darnic și ne-a păcălit pe toți. Timp de câteva zile ne-a dat, gratuit, de toate... însă, imediat

după vot, s-a făcut nevăzut. I-am simțit prezența numai atunci când ne trimitea acasă note de plată. Atunci am realizat cu toții prețul generozității din campanie a socialdemocrației din România. Am mâncat trei-patru zile gratuit, dar apoi am plătit de cinci ori mai mult pentru o pâine, de zece ori mai mult pentru lumină și gaze și de șapte ori mai mult pentru o casă. PSD ne-a impus chiar și o taxă proprie: taxa Adrian Năstase sau prețul corupției. Am simțit atunci cât de greu ne-au căzut la stomac micii primiți alături de o poză cu sigla PSD. Am simțit că parcă și berea ne luase mințile și abia ne trezeam cu o durere mare de cap. Ne vândusem mult prea ieftin, dar era prea târziu!

La patru ani de la marea pomană, PSD nu are nimic altceva de oferit celor peste 20 de milioane de români decât... mici și bere. Am văzut cu toții proiectele acestor politicieni. Am văzut ce s-a ales din acea „Românie europeană”, așa cum o schița mândru, pe șabloane, Adrian Năstase. Am văzut cine a beneficiat, cu adevărat, de pe urma lanțului de săli de sport construite pentru elevii din toată țara. Am văzut cum „Dracula Park” s-a transformat în cenușă cu mult înainte să ne uimească... sau să ne sperie! Am văzut tot ceea ce poate PSD și am văzut adevăratul preț al cadourilor și promisiunilor, oferite „din dragoste” în toate campaniile electorale.

De aceea, tind să cred că românii s-au schimbat și ei. Vreau să cred că, din puținul lor, își vor cumpăra singuri o pungă de zahăr și un litru de ulei. Vreau să cred că nu vor mai da doi bani pe „Vanghelioanele” organizate de Paște, de 1 Mai, de Crăciun și de Revelion.