Mircia Giurgiu

„Prevenirea delincvenței juvenile”

Copiii reprezintă cel mai important avut al oricărei țări. Organizații internaționale au emis directive, au enunțat norme și principii care reglementează drepturile și obligațiile minorilor, dar și sancțiunile ce se pot aplica părinților în caz de nerespectare a legislației în vigoare.

În special după 1990, odată cu deschiderea României, au apărut și primele probleme: minorii au descoperit sălile de joc, discotecile și, ce e și mai rău, barurile. Cu toate că există acte normative care reglementează ordinea publică, intrarea minorilor în localurile unde se comercializează alcool și tutun fiind interzisă, se pare că nu au efect.

Statisticile prezentate de autoritățile abilitate sunt din ce în ce mai îngrijorătoare: consumul de droguri și tutun a crescut în rândul minorilor, iar reprezentații Poliției adună elevii, care ar trebui să se afle la cursuri, din baruri și terase.

Fapt incontestabil, fenomenele de violență și de delincvență în rândul minorilor există de mulți ani în țările europene, sub forme recurente. În general, aceste fenomene au fost percepute ca forme de patologie socială. În prezent, în schimb, ele sunt definite mai curând ca elemente de insecuritate.

Trebuie menționat că sporirea actelor de violență – acte de distrugere și de vandalism, bătăi și agresiuni, furturi însoțite de violență, violuri etc. – nu se manifestă exclusiv în rândul tinerilor, epoca noastră fiind marcată de o recrudescență a violenței. Cu toate acestea, vârsta persoanelor care comit acte de violență urbană constituie un factor important de înțelegere și de soluționare a fenomenului, proporția minorilor și adulților tineri fiind, într-adevăr, considerabilă. Din perspectiva unei abordări preventive, este necesar să se acorde o atenție specială unor soluții permanente orientate.

Violența juvenilă își are cauza într-o anumită lipsă de coeziune socială, legată de o criză a sentimentului cetățenesc la nivelul orașelor. Spațiul public, a cărui principală caracteristică este coexistența unor cetățeni foarte diferiți, necesită respectarea unor reguli comune, care urmăresc protejarea libertăților individuale. Metropolele se confruntă însă cu fragila coabitare a unor grupuri de populație bazate pe coduri și culturi diverse, prin urmare diferite unele de altele, ceea ce poate determina fragilizarea legăturilor sociale și a anumitor relații de solidaritate.

Se impune un răspuns interinstituțional și multifactorial, care să permită punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire eficace și utile pentru toți actorii implicați în mod direct sau indirect: poliția, justiția, serviciile sociale, aspectele privind locuințele, ocuparea forței de muncă sau educația. Autoritățile locale capătă, totodată, o importanță deosebită în această privință, competențele acestora exprimându-se, în special, în definirea spațiilor urbane și a serviciilor oferite cetățenilor.