Monitorul Oficial·Partea II·20 februarie 2006
Informare · respins
Drago∫ Petre Dumitriu
Discurs
Prezentarea f„cut„ de doamna secretar de stat Kibedi Katalin a fost, ca de obicei, deosebit„ ∫i suntem convin∫i c„ dac„ d‚nsa ar fi fost ministrul justi˛iei, cu totul alta ar fi fost situa˛ia, nu bulib„∫eala care este la ora actual„.
De altfel, d‚nsa trateaz„ cu tot respectul Comisia juridic„, de disciplin„ ∫i imunit„˛i, fiind prezent„ la dezbateri, spre deosebire de doamna ministru care, a∫a cum a˛i v„zut, declar„ c„ Parlamentul nu este competent
∫i probabil c„ ar dori s„ schimbe ∫i Constitu˛ia ∫i forma de organizare a statului.
Œn privin˛a argumenta˛iei colegului de la P.S.D. nu sunt de acord c„ declara˛iile actualului primar al Clujului ar trebui luate Ón seam„, ∫i motive sunt nenum„rate ∫i, de-a lungul timpului, s-a constatat c„ nu poate fi reprezentativ pentru scena politic„ rom‚neasc„.
Suntem de acord cu faptul c„ nu se poate vorbi de o prorogare a termenului pentru modificarea Codului penal, Óntruc‚t ne-am asumat o r„spundere, Óntreaga clas„ politic„, Ón fa˛a Europei ∫i nu putem s„ ne facem acum de ru∫ine ∫i s„ periclit„m intrarea Ón Europa prin aceste b‚lb‚ieli.
De asemenea, rog insistent pe cei care au trimis-o Ón fruntea justi˛iei pe doamna Macovei s„ fie foarte aten˛i la declara˛iile ∫i inten˛iile sale politice cu privire la modific„rile peste r‚nd pe care vrea s„ le fac„ Codului penal de una singur„ sau Ómpreun„ cu o echip„ necunoscut„ ∫i probabil de necunoscu˛i Ón materie de competen˛„ juridic„.
V„ mul˛umesc ∫i, deci, Grupul P.R.M. va fi Ómpotriva acestei ini˛iative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.