Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Titi Holban
Discurs
„«Prima casă» — ultima găselniță electorală”
Programul „Prima casăˮ al Guvernului Boc se dovedește a fi ceea ce PNL a spus încă de la începutul mediatizării acestuia: o promisiune de campanie, o nouă minciună din seria neîncheiată de minciuni a coaliției PD-L — PSD.
Faptul că 16 bănci se înghesuie să se implice în acest program nu este o victorie a Guvernului, așa cum își doresc partidele de la guvernare să ne convingă. Băncile sunt atrase de garanțiile pe care le oferă Executivul, însă inconștiența Guvernului Boc — Geoană — Băsescu atinge cote alarmante. Marele pericol este că acest tip de politici de garanții guvernamentale pe care le oferă, din considerente pur electorale, adâncește criza.
„Prima casăˮ costă 60.000 de euro, ceea ce înseamnă că, timp de 30 de ani, un cetățean va plăti o rată medie de aproximativ 350-400 de euro pe lună. Condiția este să aibă un salariu de o mie de euro! Or, salariul mediu pe economie este acum în jur de 14 milioane de lei net!
Deși a fost lansat ca un program care va aduce o casă pentru tot românul, în realitate nu este așa. Dacă ar fi să evaluăm câți români se vor bucura de acest program, în condițiile în care garantarea s-ar face la suma maximă, ar rezulta 16.700 de credite, deci tot atâtea familii ce vor beneficia de program.
La acestea se adaugă faptul că programul este necorelat cu realitățile pieței imobiliare din diferite orașe: introducerea plafonului valoric de 60.000 de euro conduce la discriminare. Dacă în București cu această sumă se poate cumpăra maximum un apartament de două camere într-un bloc vechi aflat la periferie, într-un oraș mic, cu aceeași sumă poți cumpăra un apartament mult mai mare. Concluzia este evidentă: acest program va favoriza creșterea prețurilor din sectorul imobiliar din provincie, unde acum o casă costă mult sub 60.000 de euro.
Programul trâmbițat de Guvernul Boc — Geoană — Băsescu, intitulat „Prima casăˮ, se dovedește a fi pe zi ce trece doar un exercițiu demagogic, populist și greu de pus în practică de actualul Executiv. „Prima casăˮ este acum, de fapt, „Indiferent a câta casăˮ, după ultimele declarații ale
ministrului Pogea. Bâlbâielile din coaliție demonstrează că nici măcar cei din același partid nu se mai înțeleg în ceea ce privește acțiunile comune ale Guvernului.
Ultimii protagoniști sunt nimeni alții decât premierul Emil Boc și finanțistul Gheorghe Pogea. Programul în varianta Emil Boc îi ajută „în mod direct pe toți cei care se află în fața achiziționării primei caseˮ, în vreme ce programul în varianta Gheorghe Pogea, îi ajută pe cei care „nu au în proprietate o locuință în momentul solicităriiˮ. În aceste condiții, ce mai înțelege cetățeanul?!
Teoretic, „Prima casăˮ ar trebui să rezolve nu doar o problemă economică, dar și o parte dintr-o problemă socială: nevoia unei prime locuințe. Dar, pentru aceasta, Guvernul ar trebui să se asigure că solicitanții nu aparțin categoriei „tocmai am transferat casa pe numele mamei, ca să intrăm în programˮ.