Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2007
other · respins
Adrian P„unescu
Discurs
Prima problem„ pe care vreau s„ o ridic prim-ministrului se refer„ la cele trei sate din Jude˛ul Hunedoara, S‚rbi, Dume∫ti ∫i Lunc∫oara, care nu au curent electric, zac p„r„site pe ni∫te drumuri de munte, uitate de timp ∫i de oameni. De existen˛a lor mai ∫tiu doar rudele celor 80 de suflete care se Ónc„p„˛‚neaz„ s„ supravie˛uiasc„ Ón condi˛iile vitrege ale zonei de munte. Œn mileniul trei, ace∫ti oameni Ónc„ mai stau la lumina lum‚n„rii, li se tot promite de ani buni c„ vor avea curent, dar promisiunile sunt numai ni∫te vorbe. Cei c‚˛iva copii din Lunc∫oara, de exemplu, sunt nevoi˛i s„ mearg„ zilnic 14 kilometri peste deal p‚n„ la Visca, unde este ∫coala. Cum este posibil, domnule prim-ministru, ca Ón mileniul trei s„ mai existe Ón Rom‚nia astfel de sate, o astfel de uitare fa˛„ de ele, ∫i locuitorii s„ nu se bucure nici de cele mai elementare condi˛ii de civiliza˛ie? Ce v„ g‚ndi˛i s„ Óntreprinde˛i pentru curmarea acestor st„ri de lucruri?
O alt„ problem„, tot de civiliza˛ie, dar ∫i de batjocur„, de fapt.
Mii de familii din Valea Jiului nu-∫i mai pot cunoa∫te consumul lunar de energie electric„, dup„ ce o firm„ din Caransebe∫, nu de capul respectivei firme, ci pentru c„ a∫a merg lucrurile Ón Rom‚nia, a montat defectuos contoarele. Œn baza acestui contract Óncheiat de filiala din Valea Jiului a RENEL îElectrica“ Banat cu firma îWurp Prest“ — S.R.L. Caransebe∫, au fost Ónlocuite 5.000 de contoare de curent ajunse la termenul scadent Ón Óntreg municipiul Petro∫ani. Firma prestatoare a primit pentru manoper„ pe fiecare contor schimbat c‚te 7 lei, numai c„ aceste contoare au fost montate at‚t de prost, Ónc‚t nu mai permit citirea valorilor cuantumului de kilowa˛i consuma˛i. Œn plus, pe tablourile electrice au fost montate ∫i lac„te care nu permit abona˛ilor citirea consumurilor.
Ce p„rere ave˛i, domnule prim-ministru, despre aceast„ b„taie de joc ∫i cum a˛i trata, personal, o asemenea situa˛ie dac„ vi s-ar pune un contor pe care nu-l pute˛i nici vedea ∫i pe care s„ nu-l poat„ citi nici cei care se ocup„ cu asta?
C‚t timp se va mai permite ca astfel de firme s„-∫i desf„∫oare nestingherit activit„˛ile nocive ∫i ce pot face oamenii, cui s„ se adreseze? Justi˛iei? P„i asta ar dura ani de zile.
Zilele trecute, ultimii doi de˛inu˛i politici ai grupului Ila∫cu, Andrei Ivan˛oc ∫i Tudor Petrov Popa, de fapt unul dintre ei, azi, au fost elibera˛i dup„ 15 ani de deten˛ie Ón Ónchisorile regimului samavolnic de la Tiraspol. Samavolnic e bine folosit aici, e un cuv‚nt de origine slav„ care Ónseamn„ f„r„ lege, f„r„ voie.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 85/14.VI.2007 Fapt Ón aceste zile: colegul nostru, senatorul Ilie Ila∫cu, a∫a, ca o s„rb„toare a libert„˛ii celorlal˛i doi, dup„ suferin˛ele prin care au trecut, dup„ condamnarea la moarte prin care a trecut el, a fost somat de R.A.A.P.P.S. s„ elibereze apartamentul pe care l-a primit cu chirie Ón 2001, prin grija Guvernului Adrian N„stase. De altfel, ∫i alte personalit„˛i ale culturii, ∫tiin˛ei, Ónv„˛„m‚ntului sunt amenin˛ate cu scoaterea din locuin˛ele pe care le-au primit dup„ ce fuseser„ evacuate din alte locuin˛e retrocedate ∫i mutate Ón acestea. Ceea ce se Ónt‚mpl„ este de domeniul co∫marului. Dan Iord„chescu, marele artist rom‚n, am mai spus-o, nu mi se r„spunde la aceasta, Paul Everac, un mare scriitor rom‚n, Tatiana Stepa, o mare c‚nt„rea˛„ aflat„ ∫i Óntr-o situa˛ie de boal„, ca ∫i ceilal˛i, de altfel, foarte grav„, marea poet„ Constan˛a Buzea, marea actri˛„ Olga Buc„taru, profesorul universitar Marin R„doi, care nu a f„cut dec‚t bine Ón via˛„, stau undeva unde va veni m‚ine un cump„r„tor ∫i le va lua casele.