Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
other · respins
Radu Bogdan Țîmpău
Discurs
„Primele semne de frică ale puterii că pierde puterea!” În urmă cu 20 de ani auzeam profeția lui Silviu Brucan și îmi închipuiam o Românie în care orice tânăr sau cetățean de orice vârstă își va dori să trăiască. În aceste vremuri, când termenul profetic se împlinește, pot spune, fără aroganță și suficiență de sine: din păcate, ați greșit.
Am crezut că purgatoriul României a fost trecut în perioada 2000–2004, atunci când corupția politică stăpânea România, când instituțiile statului nu serveau cetățeanul, ci asupreau interesele acestuia, când aroganța și tupeul guvernanților lezau bunul-simț și moralitatea românilor. Am privit urcușul plin de speranță al României în perioada de până la sfârșitul anului 2009, dar toate acestea s-au prăbușit în momentul în care Traian Băsescu a conferit întreaga putere hoardelor PDL-iste.
Realegerea lui Traian Băsescu reprezintă începutul puterii discreționare în România, reprezintă slobozirea – pentru a folosi un termen deja celebru – câinilor puterii asupra oricăror instituții sau persoane ce încă doresc să respecte procedurile democratice. Așa s-a întâmplat în Parlament săptămâna trecută când, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, puterea PDL ce a denaturat voința cetățenilor prin coruperea unora dintre parlamentari a schimbat regulamente și a încălcat proceduri democratice de care nici Iliescu sau Năstase nu au îndrăznit să se atingă. Mai mult, vedem o întețire a show-ului mediatic dat de către instituțiile ce răspund comenzii de la Cotroceni: arestări și judecăți pe timp de noapte, dinamitare a unor instituții de presă, iar loviturile cu dosul palmei au devenit metode de comunicare publică.
Cu toate că acestea par semne de întărire a puterii, cred că sunt de fapt primele semnale ale faptului că PDL-iștii se tem că pierd dominația asupra României. Un regim democratic este unul care respinge autoritarismul excesiv și teroarea, este unul care respectă drepturile și libertățile fiecărui cetățean.
Nu în ultimul rând, vreau ca astăzi, 15 septembrie, să urez succes dascălilor și elevilor, chiar dacă același Guvern Boc a schimbat discreționar data începerii anului școlar și a limitat manifestările festive, luând în acest fel și singurul motiv de sărbătoare pentru cei atât de greu încercați de tăieri de salarii și concedieri.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.