Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2008
other
Vasile Pruteanu
Discurs
Prin Hotărârea Guvernului nr. 364 din 26 martie anul curent, s-a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2008 cu suma de 472.145 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008, și alocarea acesteia bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale, pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital.
La prima vedere, măsura pare lăudabilă, creându-se impresia că Guvernului liberal îi pasă de comunitățile locale.
O analiză atentă, însă, a modului în care au fost repartizate sumele respective pe unități administrativteritoriale scoate în evidență un cras abuz de guvernare.
Astfel, în pragul campaniei electorale, Guvernul a distribuit primarilor PNL, PSD și UDMR o jumătate de miliard de lei pentru „cheltuielile curente și de capital”. Pe țară, din cele 157 de orașe și municipii care au primit bani, 48 sunt conduse de liberali, 86 de pesediști, 11 de udemeriști, și numai 9 de democrat-liberali. Deci repartizarea s-a făcut strict pe criterii politice, și nicidecum pe baza unor principii de echitate, legalitate. Aceasta apare și mai pregnant dacă privim anexa la Hotărârea Guvernului nr. 364/2008, partea referitoare la județul Neamț.
Astfel, este bine să știți că în județul Neamț sunt 78 de comune. Prin hotărârea de guvern mai sus-invocată, s-au suplimentat sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru echilibrarea bugetelor pe 2008 ale unui număr de 43 de comune. S-ar putea spune că Guvernul a considerat că celelalte 35 de comune sunt mai bogate și nu au nevoie de suplimentări de sume defalcate.
Numai că situația de fapt se prezintă cu totul altfel, și anume: din cele 43 de comune pe care Guvernul le-a cadorisit cu diferite sume de bani, un număr de 7, respectiv Negrești, Moldoveni, Girov, Grumăzești, Ion Creangă, Țibucani, Boghicea au primari PNL, una — adică Războieni — are primar independent, iar restul de 35, respectiv Pângărați, Români, Ruginoasa, Bahna, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei, Bodești, Bozieni, Ceahlău, Costișa, Dămuc, Doljești, Ghindăoani, Gâdinți, Grințieș, Hangu, Icușești, Mărgineni, Păstrăveni, Piatra Șoimului, Pâncești, Podoleni, Poienari, Rediu, Săbăoani, Ștefan cel Mare, Tarcău, Tămășeni, Timișești, Trifești, Tupilați, Valea Ursului, Văleni și Vânători Neamț au primari PSD.
Oare locuitorii comunelor Borca, Borlești, Botești, Brusturi, Dochia, Drăgănești, Gârcina, Dulcești și altele, în care primarii nu sunt peneliști sau pesediști, nu ar trebui să se bucure de atenția Guvernului țării?
Deci comunele în care primarii aleși de cetățeni au altă culoare politică decât PNL și PSD, indiferent de nevoile lor de dezvoltare economico-socială, nu au ajuns la ciolanul Guvernului Tăriceanu!
Iată de ce reprezentanții PD-L au reproșat și reproșează Guvernului Tăriceanu că împarte bani de la buget pe criterii politice, că răsplătește menținerea sa la putere cu bani publici, prin cumpărarea administrațiilor PNL, PSD și UDMR, aprobând finanțarea exclusivă a acestora.