Ovidiu Cameliu Petrescu

Prin lege, de acord cu dumneavoastrã, dar asta dovedeºte cã existã o putere supremã în stat ºi aceasta este Parlamentul, care este învestit de puterea poporului. Deci, acesta este un lucru foarte clar.

Pe de altã parte, este adevãrat cã Executivul este învestit sã desfãºoare transpunerea în viaþã a unor politici, sã conducã þara Ð este puterea executivã. Dar de ce nu ne gândim cã dreptul Parlamentului de a controla Executivul nu se limiteazã la niºte întrebãri, la niºte interpelãri, la niºte solicitãri de informaþii.

Nici un Guvern din lumea asta, din orice þarã vreþi dumneavoastrã s-o luaþi, din orice þarã democraticã, nu se menþine în funcþie dacã nu existã o susþinere din partea majoritãþii parlamentare din Parlament.

Deci, de ce sã nu spunem cã datoritã acestui fapt, aºa cum scrie ºi în Constituþia României: ”Parlamentul este puterea supremã în statÒ, celelalte puteri, foarte importante ºi care au într-adevãr autonomia lor, ei bine,

Discuþia pe tema abordatã de ultimii doi vorbitori este foarte atractivã ºi-mi permiteþi sã-mi expun ºi eu un punct de vedere pe aceastã temã.

Unii vãd puterile în stat sub forma unei piramide, unele subordonate altora, ºi alþii, alþi gânditori, alþi colegi de-ai noºtri vãd aceste puteri în stat complet independente, la polul opus, fãrã relaþii de subordonare, de colaborare între ele.

Este evident cã soluþia optimã este pe undeva pe la mijloc.

Se pune însã problema de ce-i zicem Executivului Executiv? Ale cãrui norme le executã? Ale cãrui dispoziþii legice le aplicã? Ale cãrui decizii, mai generale, le aplicã?

ªi avem ºi un exemplu concret: ce am obþinut din puterea judecãtoreascã astãzi, faþã de care chiar domnul ministru Valeriu Stoica a zis la un moment dat cã încearcã sã devinã o instituþie care s-a separat complet de poporul român, complet independentã.

Eu sunt cutremurat de faptul cã, spre exemplu, Procuratura n-are raporturi de subordonare faþã de cineva.