Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2018
Informare · respins
Tudorița Lungu
Discurs
Prin Tratatul de aderarea la Uniunea Europeană, țara noastră și-a asumat, la capitolul „Protecția mediului înconjurător”, ameliorarea infrastructurii de mediu. În acest sens, prin Ordonanța Guvernului nr. 40/2006, s-a aprobat mecanismul de susținere financiară a proiectelor din cadrul programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor.
Actualmente, obiectivele de investiții ale celor patru convenții desfășurate de Ministerul Mediului sunt într-o stare
avansată de finalizare. Astfel, se reclamă imperativ nevoia continuării finanțării.
Neîndeplinirea acestor obiective a fost posibilă din cauza finanțării anuale deficitare și a plăților intermitente stabilite prin convenții.
Din aceste motive, considerăm că este oportună prelungirea termenului derulării convențiilor, neprorogarea acestui termen putând conduce la riscul acumulării de arierate a unităților administrativ-teritoriale sau chiar la intrarea României în procedură de infringement.
Grupul parlamentar al PNL va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.