Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Nicolae Paul Anton Pãcuraru
Discurs
Principial, da, doamna secretar de stat.
Sigur cã existã douã mici comentarii, în primul rând dacã apreciaþi cã totuºi se va încheia sau nu se va încheia un acord cu Fondul Monetar, în condiþiile în care Fondul Monetar are, pe acest an, opþiuni dirijate spre Rusia ºi spre Iugoslavia ºi mult mai puþin spre România, care nu a respectat nici unul din acordurile încheiate pânã acum ºi, în fine, contradicþia Ñ îmi permit eu sã spun Ñ internã din rãspunsul dumneavoastrã, privatizãrile care sunt în programul P.S.A.L., în mãsura în care se vor realiza, vor greva bugetul ºi datoria publicã, pentru cã ele se vor realiza cu condiþia ca datoriile acestor societãþi cãtre bugetele de stat, asigurãri sociale ºi aºa mai departe, care sunt de ordinul sutelor de mii de miliarde pe cumulat, se vor duce în datoria publicã, cã n-au unde sã se ducã în altã parte, ceea ce înseamnã cã toate eforturile noastre ºi cu ocazia bugetului de a reduce datoria publicã ºi dobânzile la datoria publicã vor fi anulate, practic, tocmai de acest nou lot de datorie publicã care se va vira cãtre buget, situaþie care va duce ºi inflaþia din nou în dificultatea de a fi atinsã ca þintã ºi deficitul bugetar în egalã mãsurã.
Oricum, eu vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.