Ruxandra Cibu Deaconu

Problema drogurilor nu se vede prima dată în documente*; se vede acolo unde începe să se rupă ceva: într-o familie, într-un copil*, într-un echilibru fragil. Se vede într-o casă în care lucrurile nu mai sunt ca înainte, dar nimeni nu știe exact de când, într-un părinte care simte că-și pierde copilul, dar nu găsește drumul către ajutor și, de cele mai multe ori, într-un tânăr care face un pas greșit și ajunge, fără să-și dea seama, într-un cerc care se strânge încet în jurul lui. Și de prea multe ori ajungem acolo târziu. Ajungem când dependența este deja instalată, când intervenția nu mai înseamnă prevenție, ci doar încercarea de a repara. E ca și cum am intra într-o casă după un incendiu și am încerca să mai salvăm ce se poate.

De asta contează discuția de astăzi, pentru că, dincolo de documente, ea vorbește despre o schimbare de logică – a înțelege înainte să acționăm. Un sistem care își înțelege problemele nu așteaptă să vadă consecințele; se uită atent, adună informații, le leagă între ele și intervine mai devreme.