Nicușor Păduraru

Problema respectării elitelor și a modelelor sociale rămâne o deficiență majoră a clasei politice românești actuale, în mare parte prizonieră în neperformanță și incapacitate de a avea viziune constructivă pentru România. Parlamentul României suportă, din păcate de foarte multe ori, intervenții și opinii care nu sunt pe măsura rolului Legislativului, într-un limbaj decadent și lipsit de eleganța unei retorici constructive.

În acest context, mă adresez dumneavoastră, făcând un apel la calitatea activității parlamentare, prin intermediul reamintirii unor evenimente importante din istoria României și exemplului dat de oameni politici remarcabili, pe care, din păcate, am început să-i uităm. Astăzi, printr-un recurs la memoria istoriei, aduc în discursul meu o personalitate de excepție a politicii și diplomației românești: Nicolae Titulescu.

În luna septembrie a anului 1931, România reușea un lucru fără precedent în politica sa externă. Ministrul român de externe Nicolae Titulescu era reales în funcția de președinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societății Națiunilor, fapt ce a însemnat o situație inedită, pentru că a fost prima dată când aceeași persoană era realeasă, după un mandat, să conducă această instituție de maximă importanță pentru întreaga lume.

Nicolae Titulescu reprezintă incontestabil punctul de maxim succes al diplomației românești, mai ales în acele momente dificile când întreaga lume traversa o perioadă extrem de agitată. Diplomatul român și-a închinat întreaga carieră problemelor majore ale politicii externe a României, jucând un rol crucial în asigurarea păcii și securității europene. În calitate de președinte al Ligii Națiunilor de la Geneva, a militat pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, a fost împotriva revizionismului din Europa, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale.

Stimați colegi, pentru a ne mai aduce o dată aminte de cel care a fost Nicolae Titulescu, dau citire cu respect unui fragment din discursul său de la a XII-a Sesiune ordinară a Adunării Generale a Societății Națiunilor, discurs susținut la Geneva, în urmă cu exact 79 de ani, în data de 7 septembrie 1931, cu ocazia realegerii sale.

„Trăim un moment greu: trecerea de la o formă de viață colectivă la alta este evidentă, multe adevăruri vechi au pierit; noile adevăruri nu sunt însă destul de clare pentru a se transforma în forțe active.

În aceste condiții, nu putem să rămânem încremeniți în formulele trecutului, dar nici nu putem, în numele viitorului, să facem un salt în necunoscut. În situația actuală, să păzim cu strășnicie tot ce a fost verificat prin practica trecutului și să pregătim cu grijă, cu răbdare, pozițiile viitoare, pe care nu le vom ocupa decât treptat și după multă chibzuială.

Încredere, prudență, acțiune, spirit de sacrificiu, iată cele patru imperative ale momentului.”