Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2013
Declarații politice
Damian Drăghici
Discurs
„Problema romilor, un pretext al neadmiterii României în Spațiul Schengen”
Domnule președinte, Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
În calitatea mea de senator al României și de consilier de stat pe problemele romilor la nivelul Guvernului, doresc să fac unele precizări referitoare la declarațiile politicienilor francezi din ultimele săptămâni în legătură cu o posibilă amânare a aderării țării noastre la Spațiul Schengen.
În primul rând, înțeleg și sunt întru totul de acord cu aprecierile ambasadorului Franței în România, Excelența Sa domnul Philippe Gustin, că aceste declarații trebuie citite în cheia alegerilor municipale din Franța. Relațiile politice și economice dintre cele două țări, așa cum sunt reglementate și de parteneriatul strategic existent, nu ar trebui să fie influențate doar de cele două teme actuale de dezbatere: Schengen și romii.
În opinia mea, amânarea aderării României la Spațiul Schengen este inacceptabilă și împotriva principiilor care stau la baza construcției comunitare.
Este un act de discriminare la adresa României, în condițiile în care țara noastră este pregătită din punct de vedere tehnic, iar aderarea la Spațiul Schengen se face prin aplicarea acquis-ului comunitar specific.
Realitatea este că granițele noastre sunt mai securizate decât ale multor țări din Schengen. România este membru activ al structurilor transfrontaliere de securitate, a mărit efectivele de lucrători vamali, a securizat aeroporturile și porturile, totul pentru un trafic cât mai fluent de pasageri și pentru a depista transfugii din afara Uniunii Europene. România aplică deja, cu succes, o parte însemnată din regulile care guvernează funcționarea Spațiului Schengen și este angajată total în eforturile regionale de combatere a migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere.
Conexiunea pe care unii politicieni francezi o fac între migrația populației rome, în general a muncitorilor români, și, respectiv, aderarea României la Schengen este ilegitimă. Nu există nicio condiționalitate practică și juridică care să justifice o asemenea conexiune.
Spațiul Schengen nu are legătură nici cu muncitorii români, nici cu romii. Acquis-ul comunitar pe care se bazează nu stabilește interdicții de circulație cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene în funcție de naționalitate, iar dreptul de muncă are cu totul și cu totul alte izvoare decât legislația vizând Schengen.
Aici, în România, noi facem tot posibilul să creștem nivelul incluziunii romilor, dar ne așteptăm ca și partenerii noștri din Uniunea Europeană să ia în serios problema integrării acestora, inclusiv luptând împotriva atitudinii negative față de romi, cetățeni ai Uniunii Europene, care își exercită dreptul la liberă circulație.
În acest context, reamintesc faptul nu lipsit de semnificație că Franța a primit de opt ori mai multe fonduri decât România pentru incluziunea socială a romilor în exercițiul bugetar 2007–2013. Cu toate acestea, în Franța, expulzarea romilor către țările de origine continuă să fie o practică răspândită, deși s-a demonstrat că nu poate fi o soluție viabilă pe termen mediu și lung.