Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2019
Consultare europeană · Trimis la votul final
Camelia Gavrilă
Discurs
Problematica învățământului profesional și tehnic este foarte complexă, dar a devenit în ultima vreme și un clișeu și un subiect care ocupă agenda politică nu totdeauna așezat în matca realistă a abordării.
Vreau să subliniez faptul că Partidul Social Democrat, prin votul... și la nivel de comisii, și la nivelul plenului, în viitoarele minute, va susține această inițiativă, pentru că ea se cumulează cu altele similare, prin care încercăm relansarea și resemantizarea învățământului profesional în mentalul public.
Încă este dificil a face acest lucru. Vocațiile și dorințele elevilor și ale părinților trebuie luate în considerare.
Și de aceea considerăm că și aceste elemente cu valoare simbolică, și „Caravana meseriilor”, și târgurile de orientare școlară și profesională care se derulează periodic în fiecare județ, sunt elemente importante.
O felicit pe doamna deputat Cherecheș pentru inițiativă și, implicit, Partidul Național Liberal.
Subliniez însă că aceasta trece și prin susținerea Partidului Social Democrat și prin solidarizarea Comisiilor pentru muncă și pentru învățământ, în acest demers.
Și, de asemenea, mai trebuie să spunem un lucru.
Aparținând Uniunii Europene, mișcarea este liberă și în privința muncii, și în privința căutării unor locuri de muncă. Important este să pregătim meseriași buni și să dăm noblețea și respectul cuvenit profesiei. Dar, în același timp, nu trebuie să punem anatema pe cei care caută o modalitate de realizare în carieră, în profesie și în alte zone.
Deci trebuie să avem o abordare realistă din această perspectivă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.